StiripesurseExterneSolicitări de anchetă în Parlamentul European după identificarea unei reţele de...

Solicitări de anchetă în Parlamentul European după identificarea unei reţele de influenţă finanţate de Moscova

Publicat:

Solicitări de anchetă în Parlamentul European după identificarea unei reţele de influenţă finanţate de Moscova

Liderii grupurilor liberal şi al Verzilor din Parlamentul European au cerut vineri o anchetă internă după identificarea de către serviciile de informaţii a unei reţele de influenţă finanţate de Moscova, reînviind temerile de interferenţă în această instituţie la mai mult de un an după Qatargate, relatează AFP.

Praga a anunţat miercuri că serviciile de informaţii cehe au demascat o reţea finanţată de Moscova care răspândea propagandă pro-rusă despre Ucraina prin intermediul site-ului Vocea Europei şi şi-a extins influenţa “până la Parlamentul European”, fără a oferi alte detalii, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Cum a ajuns Rusia în vizorul ISIS

Ca parte a acestei reţele, “Rusia a abordat membri ai Parlamentului European, dar i-a şi plătit, pentru a promova aici propaganda rusă”, a declarat joi premierul belgian Alexander De Croo în Camera Reprezentanţilor din Belgia, în timpul unei dezbateri despre interferenţa străină.

Eurodeputata franceză Valerie Hayer, preşedinta Renew Europe (centrişti şi liberali), i-a scris preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola, solicitând o anchetă internă “imediată şi transparentă”, în cooperare cu autorităţile naţionale.


Cu zece săptămâni înainte de alegerile europene, “alegătorii trebuie să ştie dacă deputaţii europeni sau candidaţii lucrează cu sprijinul Rusiei sau al reprezentanţilor acesteia. Democraţia în Europa trebuie apărată cu orice preţ împotriva acestor ameninţări”, a subliniat Hayer.

Grupul Verzilor solicită, de asemenea, “o anchetă rapidă şi amănunţită la nivel european”.

“Putin încearcă să scape cu războiul său din Ucraina (…) Este un atac direct asupra structurii democraţiei noastre. Politicienii care au primit bani trebuie pedepsiţi sever, atât politic, cât şi în instanţă”, a insistat europarlamentarul german Terry Reintke, unul dintre cei doi lideri ai listelor Verzilor pentru alegeri.

“Parlamentul examinează în prezent, în coordonare cu partenerii săi instituţionali, concluziile autorităţilor cehe, în special în ceea ce priveşte instituţia media ‘Vocea Europei'”, a precizat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a instituţiei.

Citește și : Cine este oligarhul care deține mall-ul în care a avut loc atacul terorist din Moscova

Accesul în instituţie pentru media “de pe listele de sancţiuni ale UE”, inclusiv din cauza dezinformării cu privire la războiul din Ucraina, este deja interzis, iar deputaţii europeni “sunt obligaţi să respecte reguli clare privind independenţa şi etica”, sub ameninţarea “sancţiunilor”, a adăugat ea.

Parlamentul European este zguduit din decembrie 2022 de aşa-numita afacere ‘Qatargate’, în jurul unor suspiciuni de corupţie în legătură cu unii eurodeputaţi şi care au implicat Qatar şi Maroc.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Campanie națională pentru promovarea unui stil de viață sănătos

Aproximativ 500 de persoane au participat la lansarea Campaniei Naționale „Fii Smart – alege Sănătatea!”, desfășurată în raionul Dondușeni, în cadrul proiectului „Comunități responsabile...

Uniunea Europeană eliberează fonduri pentru Ungaria, dar cu ce preț?

Budapesta și Bruxelles-ul au anunțat un acord pentru eliberarea a 16,4 miliarde de euro din fondurile înghețate în timpul guvernului Orbán. Criticii guvernului se...

VIDEO Avocatul lui Tauber îşi sfătuieşte clienta să NU se întoarcă în Moldova

Avocatul deputatei Marina Tauber, Sergiu Moraru, susține că decizia Curții de Apel de a menține sentința de condamnare a clientei sale era una previzibilă...

Ilan Șor reacţionează la decizia justiţiei luată în cazul Tauber

Fugarul Ilan Șor a criticat decizia Curții de Apel Chișinău privind menținerea condamnării fostei deputate Marina Tauber, calificând hotărârea drept un act de persecuție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.