StiripesurseDiasporaGeert Wilders face apel după ce a fost condamnat pentru incitare...

Geert Wilders face apel după ce a fost condamnat pentru incitare la discriminare

Publicat:

Politicianul olandez Geert Wilders, cunoscut pentru poziţia sa antiimigraţie, a făcut apel joi împotriva unei condamnări pentru incitare la discriminare, acuzându-i pe procurori că încearcă să-i distrugă dreptul la libera exprimare, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Wilders, al cărui partid, Partidul Libertăţii, de extremă dreapta, s-a clasat pe locul al doilea în alegeri anul trecut, este liderul opoziţiei în Olanda şi una dintre cele mai importante figuri ale extremei drepte din Europa.

Citeşte şi: Atac subtil la Trump: Democraţia din SUA este ameninţată de minciuni

“Ceea ce islamiştii nu au putut să-mi facă, încearcă procurorii oricum să facă: să distrugă libertatea de expresie”, a scris Wilders pe Twitter înainte de începerea audierii de joi care are loc într-un tribunal de înaltă securitate, lângă aeroportul Schiphol din Amsterdam.

El face apel la condamnarea sa din 2016 pentru instigare la discriminare în timpul unei adunări electorale în cadrul căreia i-a întrebat pe susţinătorii săi dacă doresc mai mulţi sau mai puţini marocani în ţară. Când aceştia au scandat: “Mai puţini! Mai puţini!’, el a răspuns: “Vom avea grijă de aceasta”.


Şi procurorii fac recurs la achitarea politicianului olandez în acuzaţii separate de incitare la ură. Ei au cerut în acest caz o amendă de 5.000 de euro, fără pedeapsa cu închisoare.

Articolul 1 din Constituţia olandeză interzice discriminarea indiferent de motiv. Wilders declară că nu a făcut apel niciodată la violenţă şi că numărul cetăţenilor marocani din ţară ar putea fi redus prin mijloace legale. El a fost achitat de acuzaţia de incitare la ură în 2011.

Citeşte şi: Israelul a atacat din aer ţinte Hamas în Fâşia Gaza

Audierile pentru recurs au loc până la 6 iunie, urmând ca un verdict să fie dat o lună mai târziu.

Wilders a locuit din 2004 în condiţii de supraveghere la domiciliu 24 de ore din 24 pentru a fi protejat de militanţii islamici care îl ameninţă cu moartea. Politicianul susţine că Islamul este o ideologie fascistă şi a cerut oprirea imigraţiei din ţările musulmane, închiderea moscheilor şi a interzicerea Coranului, notează Reuters. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.