StiripesursePoliticăMinistrul Mediului a ajuns la Florești

Ministrul Mediului a ajuns la Florești

Publicat:

Ministrul Mediului a ajuns la Florești

Ministrul mediului, Sergiu Lazarencu, a mers la Florești, unde a discutat cu primarii din raion despre salubrizarea localităților, curățarea râului Răut și creșterea suprafețelor împădurite.

„Am mulțumit celor 22 de primari care au acordat în jur de 930 de hectare pentru plantare în cadrul Planului național de împădurire și am îndemnat să ne implicăm și mai mult în creșterea suprafețelor împădurite”, a menționat domnul ministru.

Citeşte şi: Guvernatorul regiunii Murmansk a fost înjunghiat în plină stradă – Stiripesurse.md

Totodată, în discuții a fost abordată problema salubrizării și a gunoiștilor neautorizate din zonă.

Ministrul Mediului a ajuns la Florești

„În acest an, Ministerul a alocat bani pentru amenajarea unui spațiu autorizat de depozitare a gunoiului, de care vor beneficia locuitorii din satele Mărculesți, Lunga și orașul Mărculești. Amenajarea gunoiștii include: construcția a 700 m gard, construcția a 200 m drum de acces, plantarea a 1 ha de fâșie forestieră și alte lucrări”, a punctat ministrul Sergiu Lazarencu.


Doar prin colaborare și eforturi comune între Guvern și primării putem rezolva problemele de mediu din satele și orașele noastre.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.