StiripesurseJustiţieGribincea a trecut cu bine de concursul CSJ

Gribincea a trecut cu bine de concursul CSJ

Publicat:

Gribincea a trecut cu bine de concursul CSJ

Dosarul lui Vladislav Gribincea pentru funcția de judecător la CSJ, a fost declarat admisibil de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Astfel, CSM a dispus revocarea actului administrativ prin care Gribincea a fost respins.

Decizia a fost luată de membrii CSM, în cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Superior al Magistraturii.

Vladislav Gribincea a fost audiat astăzi, 28 mai, la ședința Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Gribincea a trecut cu bine de concursul CSJ

Potrivit juristului, descalificarea acestuia din concursul de la CSJ este contrară legii. Se întâmplă, după ce CSM i-a declarat inadmisibil dosarul pentru suplinirea funcțiilor vacante de magistrat la Curtea Supremă de Justiție.

Fosta președintă a Comisiei juridice numiri și imunități din Parlament, Olesea Stamate susține că Vladislav Gribincea „nu a picat testul la Curtea Supremă de Justiție”. „Din câte înțeleg, CSM nu a admis dosarul acestuia, deoarece nu ar fi fost prezentate anumite documente. Dacă decizia va rămâne în vigoare, ar mai urma un concurs, până la suplinirea tuturor funcțiilor, decât dacă cele 9 funcții disponibile nu vor fi suplinite din primul concurs”, a menționat deputata PAS la o emisiune.


Vladislav Gribincea a ratat fotoliul de judecător la Curtea Supremă de Justiție. Consiliul Superior al Magistraturii i-a declarat inadmisibil dosarul pentru suplinirea funcțiilor vacante de magistrat la CSJ.

Gribincea a trecut cu bine de concursul CSJ

Juristul crede că hotărârea de astăzi a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care dosarul său a fost „declarat inadmisibil, din cauza neprezentării în termen a certificatului medical privind starea sănătății și a două referințe de la persoane notorii” este o neînțelegere. Mai mult ca atât, el susține că „nu s-a înscris în acest concurs și a trecut vettingul pentru a nu se conforma unor formalități ușor de îndeplinit și cere CSM să își revizuiască hotărârea”.

Consiliul Superior al Magistraturii s-a întrunit pe data de 16 mai, în ședință. Până la pauza de masă, plenul Consiliului a declarat admisibile dosarele candidaților Viorica Puică, Stella Bleșceaga, Aurelia Cazacliu, Diana Stănilă și Stela Procopciuc pentru ocuparea funcției de judecător al CSJ și a aprobat raportul de evaluare externă a lui Vladislav Gribincea.

Pe data de 16 mai, Consiliul Superior al Magistraturii a examinat rezultatele evaluării de către Comisia de evaluare a candidatului la funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție, Vladislav Gribincea și a aprobat raportul de evaluare externă a acestuia.

Gribincea a trecut cu bine de concursul CSJ

Avocatul Vladislav Gribincea, candidat la funcția de judecător în cadrul Curții Supreme de Justiție, a fost audiat public, pe 26 martie curent, în cadrul Comisiei Vetiing, după ce aceasta l-a notificat despre dubiile sale cu privire la integritatea lui. De la audieri a fost recuzat Andrei Bivol, vicepreședinte al comisie și membru al acesteia, având o experiență de mai mult de 10 ani în avocatură. Audierea a durat 11 minute.

În august 2022, Vladislav Gribincea anunța că renunță la șefia CRJM, după 12 ani de președinție. Potrivit instituției, Gribincea a exercitat deja trei mandate consecutive și nu intenționa să candideze pentru exercitarea unui nou mandat. „Vrei să-mi iei locul și să fii șeful meu? Acum e ocazia perfectă!”, a scris atunci Gribincea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.