StiripesurseDiasporaCehia: Miliardarul Andrej Babis desemnat premier pentru a doua oară

Cehia: Miliardarul Andrej Babis desemnat premier pentru a doua oară

Publicat:

Miliardarul ceh Andrej Babis, a cărui mişcare populistă ANO a câştigat alegerile legislative din luna octombrie, a fost desemnat premier pentru a doua oară, miercuri, de preşedintele Milos Zeman, pentru a încerca să formeze cu social-democraţii din CSSD o coaliţie sprijinită informal de comunişti, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

În cadrul unei ceremonii la Castelul din Praga, difuzată în direct de televiziunea publică, Zeman i-a cerut lui Babis să-şi prezinte noul cabinet ‘în timp util’.

Citește și : Kim Jong Un a fost ”pus în patru labe” şi a ”cerşit” întâlnirea cu Donald Trump, afirmă Rudy Giuliani

‘Sper că guvernul dumneavoastră va obţine de data aceasta votul de încredere al Camerei Deputaţilor’, a adăugat şeful statului, un fost membru al Partidului Comunist, cunoscut pentru poziţiile sale proruse şi prochineze.

Cu o zi înainte, mii de cehi au protestat vehement în întreaga ţară faţă de intenţia lui Andrej Babis, 63 de ani, de a forma un guvern susţinut tacit de partidul comunist KSCM, prima participare la putere a formaţiunii politice după căderea comunismului în această ţară, în 1989.


KSCM, care i-a promis deja lui Babis sprijinul său în schimbul unor posturi în marile întreprinderi de stat, va juca astfel un rol cheie în formarea guvernului. Acest partid se opune deschis creşterii numărului de militari cehi în misiunile UE şi NATO din străinătate, în special în ţările baltice.

Primul guvern al lui Andrej Babis, alcătuit din membri ai ANO şi tehnicieni fără etichetă politică, nu a primit votul de încredere, în ianuarie, dar a rămas în funcţie până la formarea unui nou cabinet.

Citește și : Instituţiile europene au ajuns la un acord pentru un sistem de alertă prin SMS în caz de atac terorist sau catastrofă

Andrej Babis intenţionează să-şi prezinte noul guvern în termen de două săptămâni şi să ceară votul de încredere al Parlamentului la mijlocul lunii iulie.

Criticii lui Babis invocă în special inculparea sa pentru o presupusă fraudă cu subvenţii europene într-un caz din 2007-2008, precum şi presupusa lui colaborare cu poliţia secretă comunistă StB înainte de 1989.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.