StiripesursePoliticăMaia Sandu s-a întâlnit cu 28 de șefi de raioane

Maia Sandu s-a întâlnit cu 28 de șefi de raioane

Publicat:

Maia Sandu s-a întâlnit cu 28 de șefi de raioane

Președinta Maia Sandu a avut o nouă rundă de consultări despre organizarea referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, potrivit Serviciului de presă al instituției prezidențiale.

Șefa statului a discutat cu 28 de președinți și vicepreședinți de raioane și i-a chemat să susțină și să promoveze parcursul european al țării, subliniind că integrarea europeană va aduce beneficii tuturor comunităților, indiferent de preferințele politice.

Citeşte şi: Un rus pregătea acţiuni de “destabilizare în timpul Jocurilor Olimpice” – Stiripesurse.md

În cadrul întrevederii, șefa statului a vorbit despre proiectele de dezvoltare din regiuni, finanțate de Uniunea Europeană. Președinta a răspuns la toate întrebările aleșilor locali despre dezvoltarea locală, procesul de integrare europeană, dar și despre desfășurarea referendumului, care va avea loc pe 20 octombrie.

Seria de consultări cu reprezentanții diferitor grupuri, sectoare și comunități va continua, pentru a asigura o informare cât mai largă a societății despre plebiscitul din toamnă. 


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Troleibuzele de pe ruta 29 sunt redirecționate

Atenție, troleibuzele de Ruta nr. 29 sunt redirecționate de pe str. Mitr. Gavriil Bănulescu-Bodoni - bd. Ștefan cel Mare și Sfânt - str. Mihai...

Prețul mașinilor ar putea crește la anul

Autoritățile intenționează să introducă TVA la importul automobilelor, măsură care ar putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Citește și: Instructorii auto vor...

BERD revizuiește prognoza de creștere pentru Moldova

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a revizuit în scădere prognoza de creștere economică a Moldovei pentru 2026, pe fondul riscurilor cauzate de...

Zeci de străini nu au fost lăsați să intre în țară

În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat pentru 31...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.