StiripesursePoliticăCine este Ion Creangă, 'cârtiţa' Rusiei în parlamentul de la Chişinău

Cine este Ion Creangă, ‘cârtiţa’ Rusiei în parlamentul de la Chişinău

Publicat:

Cine este Ion Creangă, ‘cârtiţa’ Rusiei în parlamentul de la Chişinău

Este de 32 de ani în Parlamentul Republicii Moldova, are în proprietate 19 terenuri, trei spații comerciale, un apartament și un automobil. El este șeful Direcției Juridice a Parlamentului, Ion Creangă, care a fost reținut ieri de oamenii legii, în cadrul unei cauze penale inițiate pentru complot împotriva țării și trădare de patrie.

Parcursul profesional

Cariera în cadrul Parlamentului Republicii Moldova, Ion Creangă și-a început-o în anul 1992, acolo unde, până în 2008, a muncit în calitate de consultant în Direcția juridică, transmite agora.md.

Citeşte şi: David Popovici a luat bronzul la 100 m liber la JO 2024 – Stiripesurse.md

Ulterior, în 2009, a fost numit șef al Direcției juridice, funcție pe care o ocupă până în prezent.

Cine este Ion Creangă, ‘cârtiţa’ Rusiei în parlamentul de la Chişinău

De menționat este faptul că, acesta, începând cu anul 1999, este reprezentantul permanent al Legislativului la Curtea Constituțională.


Totodată, Ion Creangă, din 1993 până în 2012, a activat în calitate de lector la Universitatea de Stat din Moldova, se arată în CV-ul acestuia.

Ce avere și interese a declarat Creangă pentru 2023?

Pentru anul 2023, Ion Creangă a declarat Autorității Naționale de Integritate (ANI) venituri de aproape 470 de mii de lei. Majoritatea banilor provin din salariul pe care acesta l-a încasat de la Parlament.

Cine este Ion Creangă, ‘cârtiţa’ Rusiei în parlamentul de la Chişinău

f7c2fcd5cad981e176265614e812e425

Şeful Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, dar și un angajat al Poliției de Frontieră au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind bănuiți de trădare de patrie și complot împotriva Republicii Moldova. Potrivit procurorilor PCCOCS, cei doi ar fi livrat informații unui angajat din cadrul unei ambasade străine acreditate de la Chișinău.

Ulterior, Ambasada Federației Ruse la Chișinău a venit cu o reacție. Într-o declarație oficială, misiunea diplomatică a subliniat că aceste acuzații sunt o continuare a „tensiunilor anti-ruse alimentate artificial” și amintesc de o campanie similară din iulie 2023, care a dus la o reducere semnificativă a personalului diplomatic rus în țara noastră.

În acest context, președinta Maia Sandu a declarat că instituțiile responsabile trebuie să acționeze pentru a preveni fenomenul trădării de patrie, iar dacă astfel de cazuri au loc, ele trebuie penalizate dur pentru a-i descuraja pe alții să acționeze contrar intereselor Republicii Moldova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.