StiripesurseDiasporaTrump se va întâlni la Londra cu regina Elisabeta a II-a

Trump se va întâlni la Londra cu regina Elisabeta a II-a

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump se va întâlni cu regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu prilejul vizitei de o zi pe care o va întreprinde luna viitoare în această ţară, a declarat miercuri ambasadorul SUA la Londra, Woody Johnson, la postul Sky News, informează Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

Trump urmează să sosească în Marea Britanie la mijlocul lui iulie, după luni de speculaţii privind momentul vizitei sale în ţara considerată în mod tradiţional cel mai apropiat aliat al Statelor Unite.

Citeşte şi: S-au supărat ţiganii. Vor să-i arate lui Salvini cine sunt ei cu adevărat (AFP)

Donald Trump nu a vizitat Marea Britanie de când a fost ales preşedinte în 2016.

El ar urma să întreprindă o vizită de lucru, în locul uneia de stat oferite de premierul britanic Theresa May când cei doi s-au întâlnit în SUA la scurt timp după învestirea preşedintelui american, în ianuarie 2017.


Vizita a fost amânată, se pare, din cauza opoziţiei puternice venite din partea unor politicieni, organizaţii pentru drepturile omului şi opiniei publice din Marea Britanie.

Întrebat miercuri, la Sky News, dacă Trump se va întâlni cu regina, ambasadorul Woody Johnson a răspuns: ‘Da. Trebuie să-l vadă pe şeful statului britanic’. Johnson a mai spus că se aşteaptă ca detaliile finale ale agendei lui Trump pentru 13 iulie să fie convenite în timpul vizitei unor oficiali americani în Marea Britanie săptămâna viitoare.

Citeşte şi: Cine sunt cei şase candidaţi la alegerile prezidenţiale din Turcia

‘Să se întâlnească cu majestatea sa este cel mai important lucru, pentru că ea este şeful statului şi mai departe va depinde de ceea ce preşedintele vrea să facă’, a afirmat ambasadorul.

O purtătoare de cuvânt a Palatului Buckingham a refuzat să comenteze declaraţia ambasadorului american.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.