StiripesurseExterneO roată panoramică a luat foc la un festival de muzică...

O roată panoramică a luat foc la un festival de muzică din Germania; cel puţin 23 de răniţi

Publicat:

O roată panoramică a luat foc la un festival de muzică din Germania; cel puţin 23 de răniţi

Cel puţin 23 de persoane au fost rănite după ce o roată panoramică a luat foc la Festivalul Highfield, din apropierea oraşului german Leipzig, a precizat poliţia duminică, la o zi după incident, potrivit DPA.

Un investigator special a sosit la faţa locului duminică dimineaţă şi a demarat o anchetă privind cauzale accidentului, a precizat o purtătoare de cuvânt a poliţiei, potrivit stiripesurse.

Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

Iniţial, una din gondolele roţii a luat foc în jurul orei 21:00 (19:00 GMT), sâmbătă. Focul s-a răspândit apoi la o a doua gondolă. Ambele au fost complet distruse de flăcări, potrivit unui reporter DPA aflat la faţa locului.

Poliţia încearcă să afle cum s-a declanşat incidentul şi ce anume a provocat rănirea vizitatorilor.


Locul incendiului a fost delimitat, iar secţia penală a demarat o anchetă, a mai spus ea.

Dintre cei 23 de răniţi, patru persoane au suferit arsuri, iar una a fost rănită în cădere. Ceilalţi răniţi, printre care paramedici şi cel puţin patru poliţişti, au fost consultaţi la spital pentru o posibilă inhalare de fum, a spus ea.

Poliţia nu a putut oferi informaţii asupra stării răniţilor sau despre vârsta şi genul acestora. Numărul exact al persoanelor rănite nu este definitiv încă, a mai spus purtătoarea de cuvânt.

Un participant la festival, care locuieşte în Koln, a spus anterior că roata a accelerat brusc. Gondolele în flăcări se aflau în partea superioară a roţii.

Rapperul german Ski Aggu susţinea un concert când roata a luat foc.

Citește și: Poliția înăsprește măsurile de control pe întreg teritoriul țării pentru a responsabiliza șoferii

”Sunt absolut şocat şi supărat că roata a luat foc în timpul concertului meu de la Highfield”, a spus rapperul într-un mesaj publicat pe Instagram. ”Mi s-a spus în cască să nu întrerup concertul sub nicio formă şi să vorbesc în continuare cu voi ca să evităm panica în masă”.

”Prioritate a fost să preîntâmpinăm o escaladare a situaţiei. Din fericire, a avut efect”.

Un purtător de cuvânt al pompierilor a declarat pentru DPA că după circa 30 de minute de la declanşarea incendiului, situaţia era sub control.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.