StiripesurseExterneIranul prelungeşte închiderea spaţiului său aerian

Iranul prelungeşte închiderea spaţiului său aerian

Publicat:

Iranul prelungeşte închiderea spaţiului său aerian

Iranul a prelungit închiderea spaţiului său aerian, aşteptându-se la represalii din partea Israelului în urma atacului său de marţi seara cu rachete balistice asupra acestei ţări pe care o consideră inamicul său declarat, relatează DPA, potrivit stiripesurse.ro.

Toate zborurile au fost anulate până joi, la ora 05:00 (0130 GMT), pentru a menţine securitatea aviatică, a raportat agenţia de ştiri de stat ISNA, citând un
purtător de cuvânt al autorităţii aviatice.

Iniţial, Iranul închisese spaţiul aerian deasupra Teheranului, anulând toate zborurile până miercuri dimineaţă, după ce marţi seara a lansat sute de rachete balistice asupra Israelului.

Iranul prelungeşte închiderea spaţiului său aerian

Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice din Iran (IRGC) – puternica ramură de elită a forţelor armate iraniene – a declarat că atacul a fost efectuat pentru a răzbuna uciderea liderului grupării palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, a şefului grupării şiite libaneze Hezbollah, Hassan Nasrallah, şi a unui general iranian.

Trei baze aeriene israeliene şi sediul serviciului israelian de informaţii externe Mossad ar fi fost ţintele atacului cu rachete de marţi seara, potrivit Iranului.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.