StiripesurseDiasporaFundaţia lui Soroş se răsteşte la Matteo Salvini: 'Nu mai spuneţi...

Fundaţia lui Soroş se răsteşte la Matteo Salvini: ‘Nu mai spuneţi minciuni despre noi!’

Publicat:

George Soros nu are un plan secret de a invada Europa cu migranţi, a insistat joi Fundaţia pentru o Societate Deschisă a finanţistului şi filantropului american, respingând astfel alegaţii lansate de ministrul de interne italian Matteo Salvini (Liga, extrema dreaptă), transmite dpa, potrivit agerpres.

Fundaţia pentru o Societate Deschisă l-a citat pe Salvini declarând pe postul de televiziune La7 că Soros “ar vrea ca Italia să devină o uriaşă tabără de refugiaţi pentru că îi plac sclavii”.

Citeşte şi: La fiecare trei zile, un militant al drepturilor omului este asasinat în Columbia

“Îi cerem ministrului Salvini să nu mai repete aceste afirmaţii şi altele false despre dl Soros şi activitatea Fundaţiei pentru o Societate Deschisă”, se arată într-un comunicat al organizaţiei.

Soros, în vârstă de 87 de ani, miliardar american de origine ungară, este acuzat de exponenţi ai dreptei europene că finanţează organizaţii care susţin migraţia. Fundaţia sa a precizat că a acordat sprijin financiar unor organizaţii italiene “implicate într-o serie de probleme sociale, inclusiv migraţia”, insistând că “nu susţine financiar operaţiunile de căutare şi salvare desfăşurate în Marea Mediterană de diferite ONG-uri, deşi salută aceste eforturi”.


Citeşte şi: Trump a vrut o invazie militară în Venezuela. Maduro îşi pune armata pe picior de război

Soros şi Salvini au mai avut o dispută şi luna trecută, când Soros ar fi sugerat în timpul unei vizite în Italia că partidul lui Salvini, Liga, ar fi obţinut finanţare din partea preşedintelui rus Vladimir Putin. Salvini a respins aceste afirmaţii, dar l-a numit pe Putin “unul dintre cei mai buni oameni de stat” şi s-a declarat “ruşinat” de faptul că “un speculator fără scrupule cum este dl Soros” beneficiază de o platformă în Italia.

Citeşte şi:  Poliţia din Londra este acuzată de rasism, sexism şi homofobie

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Cazul misterios al unei adolescente din R. Moldova, subiect de film în Italia

Un nou film european aduce în prim-plan un caz cu un puternic impact emoțional, inspirat din povestea unei adolescente din Republica Moldova. Pelicula „Illusione”,...

Moldoveanul de 19 ani, rănit într-un accident în Italia, a decedat: Mama i-a donat organele

O familie din Republica Moldova, stabilită în Italia, trece prin momente greu de imaginat, după moartea lui Marian Racoviță, un tânăr decedat în urma...

O moldoveancă a fost accidentată grav pe o şosea din Italia

O femeie originară din Republica Moldova a ajuns în stare gravă la spital, în Italia, după ce a fost lovită de o mașină în...

SUA extrădează în R. Moldova o femeie căutată pentru delapidare

O femeie din Republica Moldova, căutată pentru delapidare, a fost extrădată din Statele Unite ale Americii pentru a compărea în fața justiției. Femeia a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.