StiripesurseSocialO femeie din Sângerei a născut în ambulanţă

O femeie din Sângerei a născut în ambulanţă

Publicat:

O femeie din Sângerei a născut în ambulanţă

Un bebeluș s-a născut în acest weekend în condiții de prespital. Medicii de urgență din Alexăndreni, Sângerei, au asistat la naștere.

Cazul a avut loc la data de 20 octombrie, într-o localitate din raionul Sângerei.

Citeşte şi: Maia Sandu a pierdut alegerile în raionul său natal – Stiripesurse.md

Potrivit medicilor, în jurul orei 00:30 o gravidă la 38-39 săptămâni, nașterea a doua a solicitat intervenția ambulanței pentru că prezenta semne de debut ale travaliului.

O femeie din Sângerei a născut în ambulanţă

Astfel, membrii echipei AMU a preluat de urgență pacienta, iar în timpul transportării la spital s-a declanșat nașterea.


„La ora 1:35 s-au auzit primele țipete de bucurie în ambulanță. Datorită intervenției echipei AMU nașterea în ambulanță a decurs fără complicații. Femeia de 28 ani a adus pe lume un băiețel de aproximativ 3.500 gr, cu scorul Apgar 8 puncte”, comunică medicii.

Ulterior, lăuza și nou-născutul au fost transmiși specialiștilor din cadrul Centrului Perinatal al IMSP Spitalul Clinic Bălți pentru îngrijiri medicale corespunzătoare.

6c6a52ee4c0ce408ac94ddd368f239fd

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.