StiripesurseExterneUcraina afirmă că a lovit nave ruseşti în Marea Caspică, la...

Ucraina afirmă că a lovit nave ruseşti în Marea Caspică, la o distanţă de peste 1.000 km de frontiera ucraineană

Publicat:

Ucraina a asigurat miercuri că a efectuat prima sa lovitură reuşită asupra unor nave ruseşti în Marea Caspică, situată la peste 1.000 de kilometri de frontiera ucraineană, utilizând drone explozive aeriene de fabricaţie ucraineană, relatează AFP.

“Pentru prima oară, drone explozive au lovit nave inamice în Marea Caspică”, a declarat o sursă din cadrul serviciilor de informaţii militare ucrainene (GUR), precizând că ţinta se afla la aproximativ 1.500 de kilometri” de frontiera cu Ucraina, potrivit stiripesurse.

Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu

În acest atac au fost lovite navele lansatoare de rachete “Tatarstan” şi “Daghestan”, staţionate în principala bază a flotilei ruse din Marea Caspică în portul Kaspiisk din Daghestan, republică din Caucazul de Nord rus, precizează GUR într-un comunicat pe Telegram.

Autorităţile locale ruse nu au confirmat avarierea vreunei nave, limitându-se să afirme că o dronă ucraineană a fost pur şi simplu doborâtă.


“Regimul de securitate al instalaţiilor civile şi militare a fost întărit”, au afirmat autorităţile ruse.

De la începutul războiului în 2022, Ucraina a dezvoltat şi perfecţionat propriile drone, o industrie lăudată de preşedintele Volodimir Zelenski la începutul lunii octombrie.

Raza de acţiune a acestor aparate este în continuă creştere, în timp ce aliaţii Kievului refuză să îi permită să utilizeze arme occidentale cu rază lungă de acţiune care i-au fost furnizate pentru lovituri în profunzimea teritoriului rus.

Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

Ucraina a reuşit să aducă importante prejudicii flotei Rusiei în Marea Neagră folosind drone navale de fabricaţie ucraineană, astfel încât Moscova a decis să mute o parte din navele de război din portul Sevastopol (Crimeea) în portul Novorossiisk (din ţinutul Krasnodar/sudul Rusiei).

În noaptea de marţi spre miercuri, Rusia a lansat două rachete şi 63 de drone explozive asupra Ucrainei, dintre care mai mult de jumătate au fost doborâte de apărarea antiaeriană, potrivit Kievului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.