StiripesurseSocialAnti-record pentru Pep Guardiola: Pentru prima dată în carieră, 4 înfrângeri...

Anti-record pentru Pep Guardiola: Pentru prima dată în carieră, 4 înfrângeri la rând

Publicat:

Manchester City a fost învinsă sâmbătă seara, în deplasare, cu scorul de 2-1, de Brighton, într-un meci din cea de-a 11-a etapă din Premier League. Finalul partidei a însemnat o premieră pentru tehnicianul spaniol al echipei. Pentru prima dată în carieră, Guardiola a pierdut patru meciuri la rând. Pentru formația din Etihad este pentru prima dată în 18 ani când nu câștigă în patru meciuri consecutiv, transmite Eurosport.

La finalul partidei, tehnicianul a vorbit despre rezultatele echipei sale, spunând că există o primă dată pentru orice în viață: „Știu că este prima dată și toată lumea vrea să vorbească despre asta”.

În pofida acestui anti-record, Guardiola a încercat să rămână optimist și să nu se concentreze asupra celor 4 meciuri, punctând că în campionat sunt doar două meciuri pierdute: „Sunt două înfrângeri în Premier League. Trebuie să numeri și victoriile, și înfrângerile, iar noi câștigăm multe meciuri”.

În legătură cu prestația jucătorilor săi în timpul meciului, antrenorul spaniol s-a arătat mulțumit: „Băieții au jucat foarte, foarte bine, așa că nu regret. Au fost magnifici din multe puncte de vedere…În prima repriză am fost foarte buni, geniali…Am avut trei sau patru ocazii clare, dar asta este”.


Guardiola a explicat înfrângerea astfel: „În a doua repriză, a intervenit oboseala, iar ei au făcut schimbări pe care noi nu le putem face acum și am pierdut”.

Legat de viitor, tehnicianul celor de la City s-a arătat încrezător că echipa va arăta mai bine pentru că vor reveni în lot câțiva dintre jucătorii accidentați: „Nu știu ce se va schimba în pauza competițională, dar vom fi mai bine pentru faptul că vor reveni jucători…Ne vom limpezi capul în timpul pauzei internaționale”.

În urma înfrângerii de sâmbătă, Manchester City a rămas pe locul 2 în clasamentul din campionatul Angliei, cu 23 de puncte, fiind la 5 puncte în spatele celor de la Liverpool.

În clasamentul Ligii Campionilor, formația lui Guardiola ocupă poziția a 10-a, cu 7 puncte, după o înfrângere categorică, marți, 1-4, în fața celor de la Sporting.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 14.500 de solicitări la ambulanță, în perioada 13-19 iunie

Dispeceratul comun de urgență al IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 14.544 de solicitări în perioada 13-19 iunie. Dintre acestea,...

Restricții de circulație pe strada Mitropolit Dosoftei din Chișinău din cauza lucrărilor de reparație

Lucrările de reparație a străzii Mitropolit Dosoftei din capitală, pe tronsonul cuprins între străzile Henri Coandă și Mihai Viteazul, încep miercuri, 22 iulie. Potrivit...

În ultimele 24 de ore nu a fost înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică

În ultimele 24 de ore, Poliția nu a înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică, însă alte șase escrocherii comise anterior au fost raportate...

Circa 100 000 de persoane urmează a fi angajate în câmpul muncii până în anul 2029

Rata de ocupare a populației între 20 și 64 de ani este de aproximativ 57%. Obiectivul țintit este ca aceasta să ajungă la 62%...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.