StiripesurseDiasporaViktor Orban încearcă să-şi cosmetizeze imaginea în Israel: 'Evreii din Ungaria...

Viktor Orban încearcă să-şi cosmetizeze imaginea în Israel: ‘Evreii din Ungaria sunt protejaţi de guvern’

Publicat:

Prim-ministrul ungar Viktor Orban a declarat joi, în timpul unei vizite în Israel, că toţi cetăţenii evrei din Ungaria se află sub protecţia guvernului, citează Reuters, potrivit news.ro.

Orban, naţionalist a cărui politică a stârnit nelinişte în rândul evreilor din ţara lui, a reinterat că Ungaria va arăta „toleranţă zero” faţă de antisemitism.

Citește și: Autoritățile britanice i-au identificat pe suspecții care l-au otrăvit pe Serghei Skripal

Politicianul ungar vizitează Israelul la un an după ce l-a primit la Budapesta pe omologul său Benjamin Netanyahu.

„Toţi cetăţenii evrei din Ungaria se află sub protecţia guvernului”, a spus el în debutul discuţiilor cu liderul israelian. „Suntem mândri că în Ungaria, evreii care sărbătoresc şi păstrează tradiţiile evreieşti se pot simţi în siguranţă”.


Anul trecut, Orban a fost criticat de comunitatea evreiască din Ungaria după ce a lăudat acţiunile liderului interbelic Miklos Horthy, aliat al lui Hitler, şi a folosit o imagine a omului de afaceri George Soros pentru un panou din campania anti-imigrare.

În Ungaria trăiesc între 75.000 şi 100.000 de evrei, potrivit estimărilor World Jewish Congress.

Netanyahu şi Orban, care şi-a început în aprilie cel de-al treilea mandat, împărtăşesc „problema” Soros – născut în Ungaria – şi sprijinul său acordat organizaţiilor guvernamentale care critică politicile guvernelor celor doi.

La întâlnirea de joi, Netanyahu l-a numit pe Orban „un adevărat prieten al Israelului”. De cealaltă parte, Orban a spus că relaţiile apropiate dintre Israel şi Ungaria sunt datorate „excelentei relaţii personale” pe care o are cu Netanyahu.

„Un patriot ungar şi un patriot evreu israelian vor aveam mereu ceva în comun”, a mai spus Orban.

Citeşte şi: 22 de militari americani au fost răniți după ce un cort de tabără s-a prăbușit peste ei

Promiţând cooperare în „orice are legătură cu războiul faţă de anti-semitism”, Orban a declarat că fenomenul este în creştere în vestul Europei şi în scădere în est şi că a luat forma „afirmaţiilor împotriva statului Israel”.

Netanyahu a afirmat că el şi Orban au înţeles că „ameninţarea islamului radical este una reală”.

Orban a completat spunând că Europa se află într-o „criză a imigraţiei şi terorismului”, că „teroriştii profită de rutele imigranţilor” pentru a ajunge în Europa şi că „trebuie să luăm atitudine împotriva acestui fenomen”.

Ungaria a anunţat miercuri că va ieşi din acordul ONU privind migraţia înainte de confirmarea lui, numindu-l „o ameninţare pentru întreaga lume”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.