StiripesurseSocial'Săgeata' lui Şor din Ungheni riscă ani grei de temniţă

‘Săgeata’ lui Şor din Ungheni riscă ani grei de temniţă

Publicat:

Tânărul de 26 de ani din Ungheni, care oferea alegătorilor câte 1500 de lei pentru a vota un anumit candidat în cadrul alegerilor prezidențiale și „NU” la referendumul privind integrarea în UE, a fost trimis pe banca acuzaților. Potrivit PG, acesta riscă până la 5 ani de închisoare.

De menționat că la sfârșitul lunii octombrie, IGP a anunțat că în adresa Inspectoratului de Poliție Ungheni a parvenit denunțul unei femei care a comunicat oamenilor legii că a primit 1 500 lei din partea liderului unei grupări criminale „ȘOR” pentru a vota în favoarea unui anumit candidat la alegerile prezidențiale și să se pronunțe cu opțiunea „NU” la referendum.

Citeşte şi: Europa se pregătește pe tăcute pentru un al treilea război mondial – Stiripesurse.md

Pe acest caz au fost efectuate percheziții, iar în rezultat au fost depistate și ridicate cecuri ce confirmă schimbul de valută, listele persoanelor ce au primit sumele bănești și care urmau a le primi. La fel, au fost depistate și ridicate mijloace bănești și mijlocul de transport al făptuitorului.

În privința altor suspecți, urmărirea penală a fost disjunsă, iar investigațiile vor continua.

Potrivit prevederilor Codului penal, fapta de coruperea electorală imputată învinuitului se pedepsește cu amendă de până la 1150 de unități convenționale (57 500 lei) sau cu închisoare de până la 5 ani.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.