StiripesurseExterneAleksandr Lukaşenko graţiază 29 de prizonieri politici

Aleksandr Lukaşenko graţiază 29 de prizonieri politici

Publicat:

Preşedintele belarus Alelsandr Lukaşenko a graţiat 29 de persoane reţinute pentru “extremism”, o acuzaţie folosită adesea împotriva oponenţilor politici, a anunţat luni administraţia sa, cea mai recentă eliberare în perioada premergătoare alegerilor prezidenţiale care vor avea loc la sfârşitul lunii ianuarie, relatează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

În ultimele luni, Aleksandr Lukaşenko, la putere din 1994, a graţiat în mod repetat persoane reţinute pentru că au protestat împotriva guvernului.

Citeşte şi: Ruşii au rămas fără singura lor bază navală din Mediterană și evacuează în grabă tehnica militară de la Khmeimim – Stiripesurse.md

În noiembrie au fost eliberaţi 63 de prizonieri, în septembrie, 67, iar în august, 30.

Identitatea celor 29 de persoane graţiate luni nu a fost făcută publică, dar lista include 11 femei şi 18 bărbaţi, conform preşedinţiei belaruse.


Dintre aceştia, 15 suferă de boli cronice şi şase au sub 25 de ani, potrivit aceleiaşi surse.

Belarus, o ţară de aproximativ zece milioane de locuitori, are încă aproape 1.300 de prizonieri politici, conform ONG-ului pentru drepturile omului Viasna, care este, de asemenea, în vizorul autorităţilor.

La putere de 30 de ani, Lukaşenko conduce autoritar ţara şi a zdrobit în mod repetat mişcările de protest. El intenţionează să candideze pentru un nou mandat la alegerile prezidenţiale de la 26 ianuarie.

În ultimii patru ani, mii de persoane au fost arestate, iar oponenţi, activişti şi jurnalişti au fost condamnaţi la pedepse dure, în timp ce sute de mii de cetăţeni belaruşi au fugit din ţară, în special în Polonia vecină.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

AUDIO „Tu achiți mâine!” Corupție sistemică într-un spital din Edineț. CNA publică probe audio

Centrul Național Anticoirupție (CNA) a publicat interceptările telefonice în dosarul privind corupția sistemică într-un spital din Edineț. Citește și: Pensii și alte prestații sociale pentru...

Lucrările de dezvoltare a infrastructurii regionale de gestionare a deșeurilor – declarate de utilitate publică de interes național

Lucrările de dezvoltare a infrastructurii regionale de gestionare a deșeurilor au fost declarate de utilitate publică de interes național. Parlamentul a votat în lectura...

Deputatul Costiuc denunță reangajarea polițistului implicat în incidentul de la IP. Cernăuțeanu neagă

Un polițist demis după ce a tras mai multe focuri de armă în sediul Inspectoratului de Poliție Centru din Chișinău ar fi revenit în...

Platformele de taxi vor fi obligate să proceseze plățile prin bănci din Moldova

Platformele de taxi vor fi obligate prin lege să proceseze plățile prin intermediul instituțiilor financiare licențiate din Republica Moldova. Un proiect de lege care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.