StiripesurseDiasporaGuvernul spaniol se află în faţa unui test major privind deficitul...

Guvernul spaniol se află în faţa unui test major privind deficitul bugetar

Publicat:

Aliaţii guvernului minoritar socialist din Spania şi-au retras sprijinul faţă de proiectul de buget, cu numai câteva ore înaintea unui vot crucial în parlament, ceea ce sporeşte temerile referitoare la stabilitatea politică în cea de-a patra mare economie din zona euro, notează vineri Reuters, potrivit agerpres.

Premierul Pedro Sanchez, care se bazează pe un sprijin de 84 dintre cele 350 de mandate parlamentare, nu poate trece bugetul fără susţinerea celor care au contribuit la învestirea sa – formaţiunile Partidul Democrat Catalan (PDeCat) şi Esquerra Republicana de Catalunya (ERC), precum şi Podemos (stânga).

Citeşte şi: Viktor Orban spune că este nevoie de o nouă Comisie Europeană

Aceste trei partide au decis să se abţină de la votul din parlament referitor la reducerea noului deficit bugetar al Spaniei.

Patru surse concordante au declarat că unul dintre motivele blocajului este opoziţia socialiştilor faţă de lansarea unei anchete privind implicarea fostului rege Juan Carlos în unele afaceri offshore asupra cărora există semna de întrebare.


”Cei care vor vota împotriva reducerii deficitului vor vota contra redresării statului bunăstării, ameliorării sistemului de sănătate şi progreselor în educaţie. Le cer tuturor să dea dovadă de responsabilitate”, a declarat Sanchez joi, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele francez Emmanuel Macron.

Dacă guvernul Sanchez nu reuşeşte să treacă prin parlament planul său privind bugetul, viitorul actualului executiv de la Madrid intră într-o perioadă de incertitudini majore.

Citeşte şi: Bashar al-Assad vrea ca armata rusă să rămână în Siria pe termen lung

În vederea consolidării bugetului Spaniei, Pedro Sanchez a anunţat săptămâna trecută că va propune un proiect de lege pentru prevenirea fraudei fiscale şi care va împiedica aprobarea vreunei noi amnistii fiscale, cum a fost cea promovată de precedentul guvern, conservator.

Sanchez a menţionat că proiectul pe care-l va propune va face imposibil ca vreun guvern să mai poată aproba din nou o amnistie cum a fost cea elaborată de Cristóbal Montoro, ministru al trezoreriei în guvernul condus de Mariano Rajoy, amnistie anulată apoi de Tribunalul Constituţional.

De asemenea, proiectul de lege va consolida combaterea evaziunii fiscale, va permite publicarea de liste cu datornicii la fisc şi va actualiza lista paradisurilor fiscale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.