StiripesurseȘtirile zileiAir Baltic anulează zborul Vilnius-Chișinău

Air Baltic anulează zborul Vilnius-Chișinău

Publicat:

Compania aeriană letonă Air Baltic a anunțat anularea a 4.670 de zboruri planificate pentru sezonul estival 2025, inclusiv ruta care leagă capitala Lituaniei, Vilnius, de Chișinău.

Decizia vine ca urmare a întârzierilor neașteptate în lucrările de întreținere a motoarelor aeronavelor, efectuate de compania Pratt & Whitney, transmite newsmaker.md.

Citeşte şi: Criza se acutizează pe zi ce trece în Transnistria – Stiripesurse.md

Potrivit unui comunicat al companiei, aceste întârzieri afectează disponibilitatea mai multor aeronave, forțând airBaltic să anuleze 19 rute și să reducă frecvența zborurilor pe alte 21 de rute din toate bazele sale operaționale. Sezonul estival 2025, care începe la sfârșitul lunii martie și durează până la sfârșitul lunii octombrie, va fi astfel afectat.

Din Vilnius, șase rute vor fi anulate, inclusiv cele către Chișinău, Dubrovnik (Croația), Ibiza (Spania), insula Rhodos (Grecia), Valencia (Spania) și Tel Aviv (Israel).


Anularea celor aproape 4.700 de zboruri va afecta planurile a peste 67.000 de pasageri. Compania a anunțat că va oferi alternative de călătorie sau compensații pentru cei care dețin deja bilete pe zborurile anulate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Grosu califică „jalnică” solicitarea lui Dodon la Sankt Petersburg de revenire la gazul rusesc

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a criticat declarațiile făcute de liderul PSRM Igor Dodon în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, unde a...

Secretarul de stat Carolina Perebinos a primit copiile scrisorilor de acreditare ale ambasadorului agreat al Austriei

Astăzi, la Ministerul Afacerilor Externe, secretarul de stat Carolina Perebinos a primit copiile scrisorilor de acreditare ale ambasadorului agreat al Republicii Austria în Republica...

Indivizii care au lansat focuri de artificii dintr-o mașină în mers la Botanica sunt străini. Ei au fost expulzați

Indivizii care au lansat focuri de artificii într-o curte de la Botanica, Chișinău, sunt cetățeni israelieni, precizează Inspectoratul General pentru Migrațiune (IGM). Cei doi...

Atac armat la un bal de absolvire în California. Un adolescent – ucis

Un bărbat înarmat a deschis focul miercuri la ceremonia de absolvire de la un liceu din California, omorând un adolescent și rănind alți trei,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.