Deseori intru în librării și cumpăr cărți, unele recomandate, altele selectate intuitiv. Observ că cele mai bine poziționate pe rafturi, la vedere, sunt din domeniul psihologiei, motivaționale, cum să te îmbunătățești. De parcă am fi defecți și e nevoie să ne schimbăm. De fiecare dată când mă uit la multele cărți, mă întreb, câte dintre ele au fost scrise din sentimentul iubirii, urii, frustrării, al crizelor nevrotice.
– Din ce stare, emoție, scrii romanele? Ce te motivează să dai viață personajelor, să colorezi imagini ale vieții în nuanțele tale? Câte dintre ele sunt umbre și câte sunt lumină?
Dacă mergem după ideea că totul e o stare care trece, cred că scriu în aceste stări provizorii. Emoțiile vin și pleacă și ele, se schimbă cu locul, cedează, renunță, vor să câștige gândul și timpul meu. Și nu câștigă neapărat, cele mai cuminți sau cumsecade.
Cred că pe lumea asta există teorii, la care eu încă nu am ajuns, care explică de ce un anume gând ajunge să ne domine și de ce suntem orfani de anumite emoții. Mie îmi place să colecționez caractere și personaje și, îmi amintesc, făceam asta tare de demult. Și dacă tot m-am copt oleacă, de ce adică nu le-aș face și personaje de romane? E un drog al naibii de puternic să știi că poți face cu viața oricui ceea ce vrei, fără să îl întrebi. Nu știu dacă „oamenii mei” dăruiesc lumină sau stau în întuneric, dar știu sigur că sunt la fel ca noi, cu diverse calități și stări, care vin și pleacă.
– Am început să citesc romanul „Infidelul”, care încă n-a fost lansat. Infidelitatea este un laitmotiv în romanele tale. În opinia ta, ce motivează oamenii să comită infidelități? Este o reacție la o nemulțumire interioară sau o căutare a unui sens personal mai profund de auto-cunoaștere? Cum percepi infidelitatea?
Mie îmi place literatură dură. Nu prea pot înghiți „cocktailuri” literare siropoase și infidelitatea este un condiment cu care te cam îneci atunci când consumi ciorba numită căsnicie ori viață de cuplu.
De ce scriu despre ea? Pentru că se întâmplă, e chiar lângă noi, ne provoacă, ne bagă în depresii, ne scade respectul de sine… Pentru că e un fapt condamnat de moralitate și –culmea! – justificat și de filosofie, și de psihologie! Suntem poligami de la naștere. Toți! Fără dram de excepție! Chiar discutam cu cineva că oare atunci când cunoaștem mai mulți parteneri, ajungem să ne cunoaștem cumva și pe noi mai bine? Cred că în timp, acest schimb de energii își are efectul. Acuma nu știu dacă e unul pozitiv sau cu draci. Eu cred că fiecare e în drept să aleagă dacă este sau nu fidel partenerului, dar, în același timp, să își asume și consecințele dacă…
– În toate trei cărți descrii relațiile dintre femeie și bărbat, cea mai complicată relație de la Geneză. În „Infidelul”, stilul e diferit, apare un personaj nou, psihologul, cel care ia locul duhovnicului. De ce ai ales să descâlcești firul relațiilor cu ajutorul lui/ei? Este o adaptare la realitățile actuale, reieșită din moda de a rezolva problemele interpersonale cu ajutorul psihologului? În romanul tău este o „pastilă” care dă rezultate?
Orice pastilă are un efect, mai ales administrată în doze mici și zilnice. Am schimbat duhovnicul, în care nu cred, cu psihologul, pe care îl ascult doar din curiozitate. Or, problema lui Vladislav, protagonistul romanului, e una care, într-adevăr, trebuia dusă la psiholog. Să vă mai spun un secret? Nici el nu crede în terapii, dar Amelia e un altfel de psiholog și era predestinat ca el să ajungă în cabinetul ei. Veți citi romanul și veți vedea de ce.
… Am mai citit odată ultima ta întrebare… Probabil, ne tratăm atunci când vrem… Nu cred însă că ne putem trata definitiv citind un roman sau o nuvelă. Trebuie să credem că vrem.
– Având în vedere schimbările din relațiile moderne și provocările tot mai mari cu care se confruntă cuplurile, consideri că idealurile de monogamie rămân relevante sau sunt mai degrabă o normă socială depășită?
De fapt, i-am citat pe Angela Stafii și Dorian Furtună, susținând că toți suntem poligami. Dar cred din tot sufletul că monogamia e un miracol… E ceva atât de pur și de nepăcătos să aparții unui singur bărbat… Sau unei femei… Și noi avem nevoie de această puritate, pentru că altfel chiar ne transformăm în simple instincte.
– Un roman românesc, bine scris, poate ajunge să fie apreciat pe plan internațional? Ce pași consideri că sunt necesari pentru ca un roman să devină popular?
Se scrie azi atât de mult!! Dacă nu citești tot ce apare (dar când să citești??!!), nu vei ști niciodată ce e scris bine și ce e înșirat doar pentru zecile sau sutele de mii de urmăritori de pe Instagram.
Aș vrea să existe critici, critici duri ai literaturii moderne, care să facă o selecție a cărților care apar pe piață. Adică, s-o spună franc: manuscrisul ăsta e un rahat! Pune-ți măcar sânii goi pe copertă, pseudo-cartea asta e una goală. Și fără substanță. Și fără nerv. Și fără verb.
Sincer, cred că trebuie să intri cumva în anumite găști de-ale scriitorilor internaționali, care fac „pagoda” pe piață. Așa ajungi să te cunoască lumea, să te traducă în mai multe limbi (deși nimeni nu îți dă garanție că te va citi o lume). Știi ce vreau eu? Ecranizarea romanului „Femeia de la poarta închisorii”. Eu chiar cred că e una dintre cele mai bune cărți din 2022!
Mesaj pentru Tarantino: o găsești pe Amazon în engleză. Its not a joke! Și un spectacol montat după ,,Infidelul”. Dar dacă nu sunt din gașcă… Mă rog, măcar visez.
– Recent am văzut ecranizarea romanului „Un veac de singurătate” de Gabriel García Márquez și mi-am amintit de discuția cu un librar din Moldova, care mi-a zis că, dacă Ileana Rusu se năștea în altă țară, romanul „Femeia de la poarta închisorii” ar fi devenit la fel de cunoscut. Ce părere ai despre opinia librarului?
Că librarul e băiat deștept și știe ce zice. E bine și aici, e suficientă și recunoștința pe care mi-a adus-o acel roman și acasă, în aceast veac. Și traumă, și lacrimi, și dezgolire, și celebritate… Prea multe de pe urma unei singure cărți, nu crezi?
– Într-o eră digitală, ai lua în considerare colaborarea cu o companie de marketing digital pentru promovarea romanelor scrise de tine? Crezi că ar putea contribui la creșterea vizibilității pe plan internațional?
– Chiar am astfel de idei. E nevoie doar să găsesc omul care să se apuce de capul nostru, al scriitorilor care facem literatură bună. Nu perfectă, că nici Hemingway nu a scris ideal. Știu că prin marketingul digital am putea înregistra și vânzări mai multe, face și un ban. Și nu e vorba doar de mine. Dacă vrea cineva și știe cum, vă rog să îmi scrieți în privat.
– Ce importanță are feedback-ul cititorilor în procesul de creație? Te-au influențat opiniile cititorilor în scrierea celui de-al doilea roman, „Infidelul”?
– Eu din 2022 nu mă mai opresc de scris. Și da, am nevoie de opinia celor care îmi lecturează scrierile, sunt ca un termometru. Fie chiar și cu 38 grade, dar să simt că trăiesc prin fiecare personaj și că nu scriu doar pentru mine. Pentru mine am scris în copilărie pe garduri și pereți, acum scriu pentru lume. Eu îndrăznesc să spun că simt ce ar vrea lumea de la mine – să spun lucruri despre care toți vorbesc, dar așa, mai pe la întuneric, mai pe sub anonimat. Lumea vrea de la mine fenomenul aproape aflat pe cale de dispariție – SINCERITATE. Tocmai de aceea am în cap un proiect unic și pe care îl voi lansa curând – Maratonul Sincerității. Aștept ziua potrivită, știu că va veni.
– Crezi că literatura poate contribui la schimbarea percepțiilor asupra unor subiecte sensibile, precum infidelitatea sau natura umană? Poate deschide discuții despre auto-cunoaștere și empatie față de metehnele umane?
– Sincer, nu știu ce să spun… Aș vrea să cred că rolul literaturii într-o societate care trăiește pe TikTok, Facebook și Instagram nu s-a transformat într-un simplu like. Și că scriitorii mai sunt acei lideri de opinie, care trezesc lumea și o fac să se miște înainte. O carte bună, indiscutabil, va crea discuții în societate și va genera chiar și curente literare și existențiale.