StiripesurseȘtirile zileiPremierul Azerbaidjanului a salvat viaţa unui om

Premierul Azerbaidjanului a salvat viaţa unui om

Publicat:

Prim-ministrul Azerbaidjanului, Novruz Mammadov, a salvat viaţa unui bărbat, discutând cu el şi împiedicându-l să se sinucidă aruncându-se de pe un pod în capitala ţării Baku, a relatat agenţia Azerbaijan Press Agency (APA), preluată luni de agenţia rusă de presă TASS, potrivit agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului azer, Akif Ali, traficul pe pod a fost blocat în timp ce un bărbat încerca să se sinucidă. Angajaţi ai salvării şi alţi membri ai personalului au sosit la faţa locului, în timp ce traficul a fost redirecţionat către alt drum.

Citeşte şi: Thailanda cere Londrei extrădarea fostului premier Yingluck Shinawatra

“Incidentul a fost anunţat prim-ministrului Novruz Mammadov, care era în drum spre birou în acel moment. El i-a cerut şoferului să-l ducă la pod”, a declarat purtătorul de cuvânt. Bărbatul care a încercat să se sinucidă a fost identificat ca Yashar Akhmedov, în vârstă de 49 de ani, care dorea să-şi ia propria viaţă în urma unei dispute familiale.

Premierul a putut să discute cu Akhmedov la telefon pentru a afla care este problema. “Yashar Akhmedov i-a spus lui Novruz Mammadov că are doi copii a căror mamă a plecat cu ei undeva şi că nu îi mai găseşte, ceea ce l-a determinat să se gândească la sinucidere. Primul-ministru a vorbit cu el împiedicându-l astfel să se sinucidă şi convingându-l că agenţiile relevante vor analiza situaţia şi el va primi asistenţa necesară”, a adăugat purtătorul de cuvânt al guvernului.


Citeşte şi: Parlamentul francez adoptă un proiect de lege împotriva violenţelor sexuale şi sexiste

Mammadov l-a primit mai târziu pe Akhmedov în biroul său. În urma întâlnirii, premierul a dat instrucţiuni Comitetului de Stat pentru Familie, Femei şi Copii din Azerbaidjan să examineze problema lui Akhmedov. Bărbatul a primit de asemenea sfaturi în legătură cu agenţiile la care ar trebui să apeleze.

Prim-ministrul a mai declarat că va continua să monitorizeze personal problema.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.