StiripesurseExterneParlamentul Ucrainei a autorizat achiziţionarea a două reactoare nucleare din Bulgaria

Parlamentul Ucrainei a autorizat achiziţionarea a două reactoare nucleare din Bulgaria

Publicat:

Parlamentul ucrainean a autorizat achiziţionarea a două reactoare nucleare de fabricaţie sovietică din Bulgaria, cu scopul de a-şi creşte producţia de energie pe fondul războiului în desfăşurare cu Rusia, relatează agenția dpa, preluată de Agerpres.

Potrivit informaţiilor din mass-media, 261 de parlamentari ucraineni au votat marţi în favoarea acestei măsuri. Pentru a fi aprobată, era necesară o majoritate de 226 de voturi, potrivit stiripesurse.

Citește și: Rusia nu vede niciun pas pozitiv din partea SUA în privinţa dezarmării

Valoarea achiziţiei se ridică la cel puţin 599 de milioane de dolari.

Cu toate acestea, parlamentul trebuie să aprobe o altă lege înaintată de guvern înainte să poată începe construcţia, iar Bulgaria trebuie, de asemenea, să ratifice acordul.


Centrala nucleară Hmelnîţkîi din vestul Ucrainei urmează în cele din urmă să ajungă de la două la şase unităţi, al cincilea şi al şaselea reactor urmând să fie construite folosind tehnologie americană.

Unităţile trei şi patru vor fi completate cu reactoarele bulgare, după ce construcţia a fost suspendată în anii 1980.

Ucraina, care a fost atacată de Rusia în urmă cu aproape trei ani, acoperă mai mult de jumătate din necesarul de energie electrică cu energie nucleară.

Citește și: Crește numărul divorțurilor. Ce spun experții în problemele de cuplu și relaționare

Armata rusă a încercat în mod repetat să paralizeze alimentarea cu energie a Ucrainei prin atacuri ţintite asupra centralelor electrice şi a reţelelor sale electrice.

Cea mai mare centrală nucleară din Europa, situată în regiunea Zaporojie, a fost ocupată de trupele ruse din 2022. Centrala a fost închisă din motive de siguranţă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.