StiripesurseȘtirile zileiConsumatorii vor putea acționa colectiv împotriva practicilor comerciale neloiale

Consumatorii vor putea acționa colectiv împotriva practicilor comerciale neloiale

Publicat:

Despăgubirea colectivă a consumatorilor va fi reglementată printr-un mecanism mai eficient. Proiectul de lege privind acțiunile în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor a fost votat în prima lectură de 58 de deputați.

Citește și: Vot de neîncredere în Parlament. Nemerenco este așteptată în plen

Potrivit autorilor, implementarea proiectului de lege va permite consumatorilor să acționeze colectiv împotriva practicilor comerciale neloiale. În așa fel, aceștia vor putea obține măsuri reparatorii adecvate pentru prejudiciul suferit, inclusiv compensații financiare, repararea sau înlocuirea produselor defecte, reducerea prețului sau rezilierea contractului. Acest lucru va fi posibil în cazul în care un comerciant ar vinde produse defecte sau ar aplica practici înșelătoare, care ar viza mai mulți consumatori. Respectiv, aceștia nu vor trebui să își apere drepturile singuri, pentru că interesele lor vor fi reprezentate de entități calificate.

În proiectul de lege se stipulează că entitățile calificate sunt persoane juridice, care sunt constituite în conformitate cu legislația în vigoare, independente, cu caracter nonprofit. Activitatea lor este țintită spre protejarea intereselor consumatorilor. Potrivit procedurii, acestea vor trebui să obțină, în scris, consimțământul cu privire la posibilitatea de a fi sau nu reprezentați de entitatea calificată.

Documentul va fi propus Parlamentului spre examinare în a doua lectură. Modificările legislative urmează să intre în vigoare după 12 luni de la publicarea în Monitorul Oficial.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.