StiripesurseCultură și MediaDiverseEditori şi scriitori francezi dau în judecată Meta pentru folosirea neautorizată...

Editori şi scriitori francezi dau în judecată Meta pentru folosirea neautorizată a conţinuturilor protejate prin copyright

Publicat:

Principalele asociaţii ale editorilor şi scriitorilor din Franţa au intentat un proces împotriva gigantului tehnologic Meta pentru că ar fi folosit pe scară largă şi fără autorizaţie conţinuturi protejate prin drepturi de autor în scopul antrenării sistemelor sale de inteligenţă artificială (AI), informează Reuters.

Reprezentanţii Meta nu au dat curs imediat unei solicitări privind transmiterea unui punct de vedere, informează stiripesurse.

Citește și: Kremlinul nu cedează niciun centimetru: Anexarea teritoriilor ucrainene ocupate de către Rusia este “nenegociabilă”

Sindicatul Naţional al Editorilor (SNE), principala asociaţie profesională a editorilor din Franţa, Sindicatul Naţional al Autorilor şi Compozitorilor (SNAC) şi Societatea Oamenilor de Litere (SGDL), care apără interesele autorilor, au precizat miercuri, cu prilejul unei conferinţe de presă, că au depus o plângere împotriva Meta la începutul acestei săptămâni la Paris pentru o presupusă încălcare a drepturilor de autor şi ”parazitism” economic.

Cele trei asociaţii cred că Meta, compania care deţine reţelele de socializare Facebook, Instagram şi WhatsApp, a folosit în mod ilegal conţinuturi protejate de legislaţia drepturilor de autor pentru a-şi antrena modelele AI.


”Asistăm la un jaf monumental”, a declarat Maia Bensimon, delegat general al SNAC.

”E cam ca lupta dintre David şi Goliat”, a spus directorul general SNE, Renaud Lefebvre. ”Este o procedură care serveşte drept exemplu”, a adăugat el.

Aceasta este prima acţiune de acest fel în Franţa împotriva unui gigant din domeniul AI, însă există un val de procese, în special în Statele Unite, împotriva Meta şi a altor companii high-tech, intentate de scriitori, artişti vizuali, editori muzicali şi deţinători de drepturi de autor şi care au drept obiect datele folosite pentru antrenarea sistemelor AI generative.

În Statele Unite, Meta este obiectul unui proces intentat în 2023 de actriţa americană şi autoarea Sarah Silverman alături de alţi autori. Reclamanţii susţin că Meta a utilizat în mod abuziv cărţile lor pentru a-şi antrena modelul lingvistic mare Llama.

Citește și: Rata șomajului din Germania rămâne la un nivel ridicat, în timp ce problemele industriei din cea mai mare economie a Europei continuă

Romancierul american Christopher Farnsworth a intentat un proces similar împotriva Meta în octombrie 2024.

OpenAI, compania care a dezvoltat instrumentul de inteligenţă artificială ChatGPT, se confruntă de asemenea cu o serie de procese similare în Statele Unite, Canada şi India.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.