StiripesurseCultură și MediaDiverseMii de scrisori sunt trimise papei Francisc în fiecare zi, potrivit...

Mii de scrisori sunt trimise papei Francisc în fiecare zi, potrivit Poştei din Italia

Publicat:

Papa Francisc, internat în spitalul Gemelli din Roma, primeşte mii de scrisori în fiecare zi, a anunţat Poşta din Italia.

Deşi prognosticul său nu-i mai pune în pericol viaţa, suveranul pontif, în vârstă de 88 de ani, primeşte în continuare asistenţă respiratorie în timpul zilei şi o mască de oxigen noaptea, iar tabloul său clinic este în continuare descris ca fiind “complex”, conform ultimului buletin medical oficial publicat vineri, informează stiripesurse.

Citește și: Rata șomajului din Germania rămâne la un nivel ridicat, în timp ce problemele industriei din cea mai mare economie a Europei continuă

Susţinătorii săi trimit scrisori “de la începutul spitalizării sale până astăzi”, potrivit unui comunicat al oficiului poştal, citat sâmbătă de AFP.

Acest “aflux” de corespondenţă este deosebit de vizibil la centrul de sortare Fiumicino, unde se află principalul aeroport din Roma, cu “până la 150 de kilograme de corespondenţă pe zi”, a declarat directorul acestuia, Antonello Chidichimo.


“În ultimele zile, afluxul de scrisori şi mesaje adresate papei Francisc a fost deosebit de intens, un semn de afecţiune şi apropiere din partea comunităţii internaţionale”, se arată în comunicatul de presă al Poştei, care se mândreşte cu faptul că joacă “un rol fundamental… în asigurarea faptului că fiecare mesaj de sprijin şi rugăciune ajunge la destinaţie”.

Citește și: Kremlinul nu cedează niciun centimetru: Anexarea teritoriilor ucrainene ocupate de către Rusia este “nenegociabilă”

Vineri, vedete ale fotbalului internaţional i-au trimis mesaje de susţinere lui Francisc, de la brazilianul Neymar la croatul Ivan Rakitic, fără a-l uita pe căpitanul lui San Lorenzo, echipa favorită a papei argentinian, pe care a susţinut-o în Buenos Aires când era tânăr.

Un nou buletin medical anunţat pentru vineri seara a fost anulat, “deoarece medicii consideră că situaţia este stabilă şi că nu există noi evoluţii”, a explicat serviciul de presă al Vaticanului, potrivit căruia buletinele de sănătate, care erau emise zilnic atunci când Francisc se simţea cel mai rău, vor fi acum mai puţin frecvente.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.