StiripesurseȘtirile zileiCauza probabilă a morții Papei Francisc

Cauza probabilă a morții Papei Francisc

Publicat:

Papa Francisc a murit probabil din cauza unui accident vascular cerebral, potrivit zvonurilor care circulă la Vatican, scrie Digi24.ro.

Citește și: Un autobuz condus de un moldovean a ajuns într-un șanț în Ucraina

În orele următoare, Sfântul Scaun va emite o declarație oficială în care va preciza cauza decesului. Papa Francisc a murit luni dimineață, la ora 8.35 (ora României), potrivit anunțului oficial al Vaticanului.

Cauza decesului nu este precizată în anunțul oficial al decesului, însă Papa se afla în convalescenţă, la Vatican, de la 23 martie, în urma unei spitalizări îndelungate la Spitalul Gemelli, la Roma, unde a fost internat la 14 februarie cu o „bronşită”, care s-a dovedit a fi o „pneumonie” ce l-a pus într-o situaţie „critică”.

Această spitalizare a cunoscut o serie de suişuri şi coborâşuri care i-au adus sfârşitul Papei, în pofida faptului că părea să fie mai bine. Duminică, de Paşte, el a apărut la balconul Bazilicii Sf. Petru, la binecuvântarea „Urbi et Orbi”, pe care a ţinut s-o spună cu o voce foarte slabă.


Papa, născut la 17 decembrie 1936, a fost ales la 13 martie 2013 în urma demisiei-surpriză a lui Benedict al XVi-lea şi s-a dedicat pontificatului din prima şi până în ultima clipă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.