StiripesurseExternePutin, în vârstă de 72 de ani, spune că se gândeşte...

Putin, în vârstă de 72 de ani, spune că se gândeşte mereu la succesiune

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin, cel mai longeviv şef al Kremlinului de la Iosif Stalin încoace, a declarat duminică că se gândeşte mereu la succesiune şi a sugerat că ar putea exista un concurs între mai mulţi candidaţi, scrie Reuters.

Putin, un fost locotenent-colonel KGB care a preluat preşedinţia în ultima zi a mandatului lui Boris Elţîn din 1999, a fost preşedinte din 1999 până în 2008, apoi prim-ministru până în 2012 şi apoi din nou preşedinte din 2012 până în prezent, potrivit stiripesurse.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

„Mereu mă gândesc la asta”, a spus Putin, în vârstă de 72 de ani, întrebat dacă s-a gândit la succesiune într-un film al televiziunii de stat despre sfertul de secol petrecut de Putin ca lider suprem al Rusiei, intitulat „Rusia, Kremlin, Putin, 25 de ani”.

„În cele din urmă, alegerea aparţine poporului, poporului rus”, a spus Putin. „Cred că ar trebui să existe o persoană, sau mai degrabă mai multe persoane, astfel încât poporul să aibă de ales”.


Nu există un succesor clar al lui Putin, deşi, în conformitate cu constituţia rusă, în cazul în care preşedintele ar fi în imposibilitatea de a-şi îndeplini atribuţiile, atunci prim-ministrul – în prezent Mihail Mişustin – ar prelua puterile prezidenţiale.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.