StiripesurseDiasporaAustria propune folosirea armatelor la controlul granițelor UE

Austria propune folosirea armatelor la controlul granițelor UE

Publicat:

Austria a propus joi folosirea de forţe armate ale Uniunii Europene pentru a susţine la frontiere acţiunile de oprire a intrării migranţilor clandestini în Europa, în contextul în care coaliţia conservatoare de extremă dreapta doreşte un control mai strict la graniţele terestre şi maritime ale UE, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Ministrul austriac al Apărării, Mario Kunasek, şi-a prezentat planul – bazat pe folosirea în trecut a soldaţilor de către Austria la frontierele sale – omologilor săi din UE la o întâlnire cu uşile închise la Viena, subliniind faptul că soldaţii ar fi sub controlul poliţiei, au declarat diplomaţi.

Citește și: Atac xenofob împotriva unui migrant din Germania

“Trebuie să ne protejăm eficient graniţele”, a spus Kunasek jurnaliştilor după întâlnire, menţionând că a fost o ”discuţie pozitivă” cu privire la această propunere.

Dar mai multe guverne ale UE şi-au exprimat separat îngrijorarea, ce reflectă diviziunile între statele membre cu privire la modul de gestionare a migraţiei, redistribuirea refugiaţilor în cadrul blocului comunitar şi prevenirea unor noi valuri de sosiri.


Dar Austria – noul preşedinte al Consiliului Uniunii Europene pentru o perioadă de şase luni – este hotărâtă să prevină orice repetare a crizei din 2015, când mai mult de un milion de migranţi au ajuns în Europa din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.

Actuala politică a UE privind migraţia a fost respinsă de asemenea de către Italia şi Ungaria au respins, prima ordonând închiderea porturilor pentru majoritatea migranţilor sosiţi pe mare şi a doua a ridicat un gard la frontieră.

Germania şi Estonia se numără printre ţările care se îndoiesc de planul austriecilor. “Există foarte puţine moduri în care armata, chiar teoretic, poate fi folosită în zonele de frontieră”, a declarat ministrul eston al Apărării, Juri Luik, pentru Reuters. ”Dacă nu există un conflict militar, totul poate fi tratat cu ajutorul poliţiei”, a spus el.

Citește și: Trump se ia ‘la trântă’ cu coloșii din lumea internetului: ‘Este o problemă foarte gravă’

Un oficial austriac a declarat că propunerea vizează crearea unui sistem de folosire a capacităţilor militare europene, cum ar fi unităţi medicale, elicoptere şi soldaţi, în cazul în care poliţia este depăşită.

Poliţia sau autorităţile civile vor supraveghea orice operaţiuni care implică soldaţi şi ar putea decide dacă personalul va fi înarmat sau nu, a explicat oficialul.

Comisia Europeană a propus creşterea efectivelor gărzilor de frontieră ale UE la 10.000 de membri în următorul buget multianual pentru perioada 2021-2027, de la numai câteva sute în prezent. Austria crede că soldaţii ar putea susţine aceste gărzi sau să desfăşoare chiar ei misiunile până când agenţia europeană Frontex atinge acest nivel al efectivelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.