StiripesurseRăzboi in UcrainaAtac masiv cu drone ucrainene în Rusia: Explozii în regiunea Moscovei...

Atac masiv cu drone ucrainene în Rusia: Explozii în regiunea Moscovei și incendiu la o fabrică strategică din Sankt Petersburg

Publicat:

Rusia a anunțat că a doborât aproape 50 de drone ucrainene în noaptea de 28 spre 29 mai, în cadrul unui nou val de atacuri aeriene care a vizat mai multe regiuni ale țării, inclusiv zona Moscovei. Potrivit Ministerului rus al Apărării, cele 48 de drone au fost interceptate în regiunile Belgorod (30), Orel (4), Riazan (4), Crimeea ocupată (4), Moscova (3), Briansk (2) și Tambov (1).

În regiunea Moscovei, locuitorii din Odintsovo, Aprelevka și Zvenigorod au raportat explozii puternice, în timp ce sistemele de apărare antiaeriană au fost activate. Trei drone ar fi fost interceptate deasupra capitalei, fără a provoca victime sau pagube semnificative, potrivit primarului Serghei Sobianin. O dronă ar fi lovit o clădire din complexul Mirax Park, însă autoritățile au precizat că nu au fost distrugeri importante.

Pe fondul alertelor de securitate, Aeroportul Vnukovo a suspendat temporar zborurile, fiind aplicată procedura de urgență „Covorul”. Potrivit presei ruse, 14 zboruri au fost amânate la plecare și 20 la sosire.

Tot în aceeași noapte, un incendiu de amploare a izbucnit la uzina „Avangard” din Sankt Petersburg, o unitate strategică pentru industria de apărare rusă. Flăcările au fost stinse de pompieri după câteva ore, fără a fi raportate victime. Uzina produce echipamente radioelectronice și componente pentru tehnică militară, fiind implicată în proiecte din domeniul microcircuitelor.

Separat, surse citate de Kyiv Post susțin că drone ucrainene de mare distanță, operate de SBU, au lovit și Biroul de Proiectare Raduga din Dubna, situat la circa 130 km nord de Moscova. Atacul ar fi vizat atelierele de producție ale fabricii care dezvoltă rachete de croazieră utilizate în atacurile asupra Ucrainei.


Aceste acțiuni vin în contextul unei intensificări a conflictului, după un val de atacuri aeriene rusești asupra Ucrainei desfășurate între 25 și 27 mai, în urma cărora 13 civili, inclusiv trei copii, și-au pierdut viața. Moscova a calificat amploarea atacurilor ucrainene ca fiind „fără precedent”, susținând că aproape 300 de drone au fost doborâte în ultimele zile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Doi israelieni au fost expulzați din Moldova

Doi cetățeni străini, originari din Israel, au fost declarați persoane indezirabile în Republica Moldova pentru cinci ani și îndepărtați din țară, după incidentul de...

Salariul minim va fi ajustat după noi criterii

Modalitatea de stabilire și actualizare a salariului minim în Republica Moldova ar putea fi modificată, în baza unui nou proiect de lege elaborat de...

CEDO obligă R. Moldova să plătească peste jumătate de milion de euro într-un dosar instrumentat de Domnica Manole

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a obligat Republica Moldova să plătească 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL, într-un dosar ce vizează vânzarea...

Armenia, o altă piesă de domino care îi scapă printre degete lui Putin

Armenia este cea mai recentă monedă post-sovietică care i-a scăpat printre degete președintelui rus Vladimir Putin de la izbucnirea războiului din Ucraina, din cauza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.