StiripesurseExterneSuedia va închiria o închisoare în Estonia pentru a reduce presiunea...

Suedia va închiria o închisoare în Estonia pentru a reduce presiunea asupra sistemului penitenciar

Publicat:

Suedia va trimite până la 600 de deţinuţi pentru a-şi executa pedepsele într-o închisoare din Estonia, potrivit unui acord anunţat miercuri de guvernul de la Stockholm, o măsură menită să reducă presiunea asupra penitenciarelor supraaglomerate, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Începând din iulie anul viitor, Suedia va putea trimite în închisoarea din Tartu (Estonia) bărbaţi condamnaţi pentru infracţiuni mergând de la crimă până la infracţiuni sexuale, potrivit stiripesurse.

Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova

Acordul mai trebuie aprobat de parlamentele celor două state.

„Toată închisoarea (din Tartu) va fi pusă la dispoziţia Suediei”, le-a declarat reporterilor ministrul justiţiei, Gunnar Strommer.


„Sistemul penitenciar suedez (…) se află sub o presiune imensă şi, în această situaţie, are nevoie de un plan de extindere pentru a face faţă”, a explicat el.

Statul suedez va plăti câte 8.500 de euro pe lună pentru fiecare deţinut, ceea ce va însemna o economie faţă de costurile lunare medii de 11.500 de euro în Suedia.

Un val de violenţe ale bandelor în ultimul deceniu a determinat înăsprirea legislaţiei şi a condamnărilor, ceea ce a condus la creşterea populaţiei carcerale.

În luna mai, rata de ocupare în închisori era de 141%, adică 7.300 de deţinuţi în 5.235 de celule, potrivit datelor Serviciului penitenciar şi de probaţiune.

Citește și: Expert: Finalizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău va permite Republicii Moldova să elimine dependența de Centrala de la Cuciurgan

Acelaşi serviciu estimează că, în următorii zece ani, 30.000 de persoane ar urma să execute pedepse cu închisoarea.

Belgia şi Norvegia au închiriat locuri în închisori în Olanda. La rândul ei, Danemarca are un acord cu Kosovo, puternic criticat de experţi danezi în domeniul drepturilor omului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.