StiripesurseEconomieMoldova pierde masiv suprafețe plantate cu viță-de-vie: în fiecare an dispar...

Moldova pierde masiv suprafețe plantate cu viță-de-vie: în fiecare an dispar aproximativ 2.000 de hectare

Publicat:

Republica Moldova continuă să piardă masiv suprafețe plantate cu viță-de-vie. Conform datelor statistice prezentate de Oficiul Național al Viei și Vinului, în fiecare an dispar aproximativ 2.000 de hectare, ceea ce înseamnă o reducere cu 3% a suprafeței totale cultivate. Raportul este dezechilibrat: pentru fiecare hectar plantat, alte cinci sunt defrișate, scrie Moldova 1.

Una dintre cauzele principale identificate este vârsta înaintată a plantațiilor, dar și dificultățile economice din sector. Fermierii spun că nu mai reușesc să-și vândă recolta la prețuri care să le acopere cheltuielile.

Citește și: Expert: Finalizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău va permite Republicii Moldova să elimine dependența de Centrala de la Cuciurgan

Problemele au rămas, își bat joc de noi. Poama e ieftină la fabrica de vin în sat și aceasta e una dintre cauzele defrișărilor. Oamenii lucrează viile, nu se răscumpără cheltuielile, și decât să lucreze degeaba, spune Grigore Lebădă, viticultor din satul Săseni, raionul Călărași. În localitatea sa, suprafața de viță-de-vie a scăzut de la circa 400 de hectare la sub 20 în doar câțiva ani.

În ultimul deceniu, în Republica Moldova au fost plantate în jur de 4.000 de hectare noi, în timp ce peste 20.000 au fost defrișate. Secretarul de stat de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Andrian Digolean, spune că structura de vârstă a plantațiilor este una alarmantă, cu peste 25.000 de hectare care au depășit deja 25 de ani, ceea ce le face mai puțin productive și mai vulnerabile.


Totuși, oficialul subliniază că noile plantații, deși în suprafață mai mică, sunt mai performante: Cele ce erau la noi în Republica Moldova erau până în 2.200 de tufe la hectar – un randament foarte mic. La noi, cu regret, comparativ cu Uniunea Europeană, la un hectar avem productivitate de 4, maximum 5 tone. În Uniunea Europeană sunt 8–9 tone la hectar. Ceea ce se plantează acum va da un randament mult mai mare.

Pentru a încuraja extinderea suprafețelor plantate, Ministerul Agriculturii oferă prin AIPA subvenții de până la 230.000 de lei pentru fiecare hectar plantat, ceea ce acoperă aproximativ jumătate din costurile de înființare.

Oferim subvenții majorate pentru cei care plantează soiuri locale, dar și pentru cei care plantează soiuri destinate producției de vinuri cu Indicație Geografică Protejată (IGP). Dacă un hectar costă în jur de 20.000 de euro, noi oferim circa 10.000 de euro prin AIPA. De asemenea, se oferă suport suplimentar pentru plantațiile cu densitate mai mare de 3.200 de tufe pe hectar, a precizat Digolean.

Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova

În prezent, Republica Moldova deține o suprafață totală de circa 120.000 de hectare de viță-de-vie, potrivit datelor Biroului Național de Statistică. Cu toate acestea, doar o parte dintre aceste terenuri sunt înregistrate în Registrul Vitivinicol. Diferența între datele oficiale și cele din registru este de aproximativ 11.000 de hectare. Din totalul suprafeței cultivate, doar 15.000 de hectare sunt plantate cu soiuri de masă, restul fiind ocupat de soiuri tehnice, destinate vinificării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova are 32.000 de locuri de muncă vacante

Republica Moldova avea, la sfârșitul primului trimestru din 2026, aproximativ 32.300 de locuri de muncă vacante, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică...

Rubio apreciază creșterea cheltuielilor militare în Italia. Planul SUA pentru desfășurarea de arme nucleare în țările UE

Statele Unite discută posibilitatea desfășurării de arme nucleare în alte state europene NATO, ceea ce pare a fi o mișcare menită să-i asigure pe...

VIDEO Doi israelieni au fost expulzați din Moldova

Doi cetățeni străini, originari din Israel, au fost declarați persoane indezirabile în Republica Moldova pentru cinci ani și îndepărtați din țară, după incidentul de...

Salariul minim va fi ajustat după noi criterii

Modalitatea de stabilire și actualizare a salariului minim în Republica Moldova ar putea fi modificată, în baza unui nou proiect de lege elaborat de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.