StiripesurseDiasporaPreşedintele Israelului îi dedică OSANALE Angelei Merkel

Preşedintele Israelului îi dedică OSANALE Angelei Merkel

Publicat:

Preşedintele Israelului, Reuven Rivlin, a condamnat partidul Alternativa pentru Germania (AfD) şi a lăudat-o pe Angela Merkel, cancelarul german, pentru că se opune formaţiunii de extrema dreaptă, care a provocat îngrijorare în cadrul comunităţii evreieşti din Germania, relatează joi agenţia DPA, potrivit agerpres.

”Salutăm şi apreciem atitudinea fermă a cancelarului Merkel împotriva AfD şi în lupta sa împotriva curentului neofascist care îşi înalţă capul în lume”, a declarat Rivlin într-o discuţie miercuri cu lideri evrei americani.

Unii dintre membrii AfD, partid care a obţinut la alegerile legislative de duminică 94 de locuri în Bundestag (camera inferioară a parlamentului federal), au fost acuzaţi de antisemitism.

Citeşte şi: Se limpezesc apele. Wolfgang Schaeuble va fi preşedintele Bundestagului, lăsând loc FDP-ului să preia Finanţele

”Aceste voci antisemite şi rasiste nu-şi au locul nici în Germania, nici în oricare altă parte a lumii”, a declarat preşedintele Israelului.


În Israel, unde amintirile despre ascensiunea regimului nazist în Germania în anii 1930 nu vor dispărea niciodată, rezultatele AfD în alegerii au provocat teamă în rândul politicienilor din opoziţie, chiar dacă unii israelieni de dreapta agreează poziţia antiimigraţionistă a AfD.

Într-o convorbire telefonică în această săptămână cu dna Merkel, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, nu a menţionat AfD, în schimb a condamnat antisemitismul ”din partea dreptei şi a stângii, precum şi din rândul unor elemente islamice”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.