StiripesurseSocialUn primar din Edineț a fost condamnat pentru corupţie

Un primar din Edineț a fost condamnat pentru corupţie

Publicat:

Un primar din raionul Edineț a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu suspendare pentru corupere pasivă. Instanța i-a aplicat și o amendă de 450.000 de lei și i-a interzis să ocupe funcții publice timp de 10 ani.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, în anul 2019, primarul ar fi constrâns contabila Primăriei să plătească unor persoane remunerații necuvenite pentru servicii care nu au fost, în realitate, prestate.

Citeşte şi: O ‘moldoveancă focoasă’ va fi ispită la „Insula Iubirii” – Stiripesurse.md

În alte două cazuri, acesta și-ar fi atribuit salariile destinate unor persoane care au prestat servicii, cauzând astfel un prejudiciu total primăriei și părților vătămate de peste 90.000 de lei.

„Tot el, în luna decembrie 2021, în cadrul unei discuții cu paznicul Casei de Cultură din localitate, sub pretextul de a evita concedierea acesteia, ar fi pretins lunar, o parte din salariul acesteia aferent anului 2022. În acest context, inculpatul a primit personal de la angajată suma de 2.950 de lei – parte din salariul acesteia pentru luna ianuarie 2022.


Deși a negat comiterea faptelor, instanța a apreciat probatoriul administrat ca fiind întemeiat și a constatat vinovăția acestuia în săvârșirea infracțiunii de corupere pasivă”, comunică Procuratura Anticorupție.

Pe lângă condamnarea la închisoare cu suspendare și amendarea primarului, instanța a dispus încasarea din contul lui a prejudiciului material cauzat Primăriei în care activa, precum și altor două persoane, în sumă totală de peste 90.000 de lei. Suma de 2.950 de lei, pretinsă anterior de la o angajată a primăriei, a fost confiscată în folosul statului, iar sechestrul aplicat pe bunurile inculpatului a fost menținut.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.