StiripesursePoliticăPopșoi pleacă la un Forum în Croația

Popșoi pleacă la un Forum în Croația

Publicat:

Viceprim-ministrul Mihai Popșoi va efectua o vizită de lucru în Croația, în perioada 11-12 iulie.

Acolo, ministrul de Externe va participa la cea de‑a 18‑a ediție a conferinței internaționale Dubrovnik Forum, organizată anual sub auspiciile Ministerului Afacerilor Externe și Europene al Republicii Croația.

Citeşte şi: O ‘moldoveancă focoasă’ va fi ispită la „Insula Iubirii” – Stiripesurse.md

Mihai Popșoi va ține un discurs în cadrul panelului „Conectarea Europei și Asiei: Căi către parteneriat și prosperitate”.

Programul vizitei mai include întrevederi bilaterale cu ministrul Afacerilor Externe și Europene al Croației, Gordan Grlić Radman, precum și cu alți omologi europeni.


De asemenea, Mihai Popșoi va participa la Reuniunea Ministerială „Ucraina - Europa de Sud-Est”, dedicată coordonării eforturilor de susținere a suveranității și reconstrucției ucrainene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.