StiripesurseDiasporaViktor Orban nu se lasă intimidat de raportul PE şi se...

Viktor Orban nu se lasă intimidat de raportul PE şi se răsteşte la Merkel

Publicat:

Premierul ungar Viktor Orban a anunţat vineri că guvernul său va decide luni asupra măsurilor juridice de contestare a raportului adoptat de Parlamentul European împotriva Budapestei din cauza încălcării standardelor democratice, relatează Reuters şi MTI, potrivit agerpres.

Parlamentul European a votat miercuri pentru sancţionarea Ungariei din cauza nerespectării regulilor UE privind democraţia, drepturile civile şi combaterea corupţiei. Raportul PE cere Comisiei Europene să reacţioneze prin lansarea aşa-numitei proceduri a Articolului 7 din Tratatul UE, care ar putea duce la suspendarea dreptului de vot al Ungariei în cadrul UE.

Citeşte şi: Probleme mari la reţeaua de gaze din Boston. Zeci de explozii şi incendii au dus la rănirea mai multor oameni – VIDEO

Orban a declarat vineri la postul naţional de radio că se aşteaptă la o “dezbatere juridică serioasă” în legătură cu decizia PE.

Orban, care a fost unul dintre cei mai puternici oponenţi ai imigraţiei spre UE, a spus că zilele actualului Parlament European sunt numărate, date fiind alegerile europene de anul viitor.


Liderul de la Budapesta a mai declarat că procesul disciplinar declanşat prin acest raport aprobat de PE “nu reprezintă niciun pericol” pentru Ungaria

El a criticat-o de asemenea pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, după ce ea a făcut apel joi la statele membre să se asigure că agenţia de apărare a frontierelor, Frontex, are suficiente puteri să poată ajuta la oprirea migraţiei ilegale, în acord cu planurile Comisiei Europene.

Citeşte şi: Un bărbat a intrat cu maşina în mai mulţi oameni dintr-un orăşel francez

“Aşadar planul este ca, în cazul în care nu poate fi forţată să primească migranţi, Ungariei să i se ia drepturile de a-şi proteja graniţele”, a spus Orban.

“Vor să trimită aici mercenari de la Bruxelles şi să ia (acest drept) fiilor Ungariei care protejează graniţele. Să nu ne facem iluzii, îi vor lăsa pe migranţi să intre”, a adăugat el.

“Vor să stigmatizeze Ungaria şi apoi vor să îi slăbească rezistenţa”, a mai afirmat Orban.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.