StiripesurseSocialAvocații convoacă congres extraordinar și anunță grevă generală

Avocații convoacă congres extraordinar și anunță grevă generală

Publicat:

Uniunea Avocaților din Republica Moldova convoacă Congresul extraordinar al avocaților pentru data de 25 iulie, iar până atunci, începând cu 15 iulie, declară grevă generală a avocaților, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat emis de organizație, protestul este o acțiune strict profesională și nu urmărește un scop politic. Acțiunea reflectă, afirmă Uniunea, „îngrijorările profunde ale corpului profesional față de amenințările la adresa exercitării libere și independente a profesiei, precum și a autoadministrării acesteia”.

„Uniunea Avocaților se disociază de orice declarații, inițiative sau interpretări cu caracter politic apărute în spațiul public în legătură cu greva profesională a avocaților. Îndemnăm actorii publici să respecte caracterul strict profesional și apolitic al acestei acțiuni. Exprimăm disponibilitatea pentru un dialog deschis și constructiv cu autoritățile statului, în interesul justiției și al cetățenilor”, se arată în comunicatul semnat de președintele Uniunii Avocaților, Dorin Popescu.

Citește și: Moldova obține scoruri maxime în 4 dintre cele 9 domenii evaluate în lupta împotriva corupției

Într-un demers adresat președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, avocații au solicitat nepromulgarea modificărilor aduse Legii cu privire la avocatură. Ei susțin că un amendament propus de deputata Efimia Bandalac, deja votat de Parlament, afectează grav independența, libertatea și autonomia profesiei de avocat.


Conform poziției exprimate, amendamentul prevede interzicerea mandatelor succesive în anumite funcții din structurile de autoadministrare a avocaturii, inclusiv excluderea posibilității ca decanii de barou să fie aleși pentru două mandate consecutive. Aceste prevederi sunt calificate drept „o atentare serioasă la un drept constituțional” – cel de a alege și de a fi ales în cadrul unei comunități profesionale autonome.

Avocații îi cer șefei statului să nu semneze proiectul de lege, pentru a oferi „posibilitatea restabilirii și respectării principiilor constituționale, a cadrului legal și a unei proceduri transparente de consultare cu Uniunea Avocaților”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

BERD acordă finanțare suplimentară pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și a centurii orașului Chișinău

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) acordă Republicii Moldova un împrumut suplimentar de 150 de milioane de euro pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și...

Zeci de moldoveni au căzut pradă escrocilor în doar 24 de ore. Prejudiciul este de milioane

În ultimele 24 de ore, Poliția a înregistrat 25 de cazuri de fraudă telefonică, cu un prejudiciu total de peste 2 milioane de lei,...

Președinta Maia Sandu și Comisara Marta Kos au discutat despre reforme și pașii următori în procesul de aderare

Președinta Maia Sandu a avut astăzi, la Chișinău, o întrevedere cu Marta Kos, Comisară europeană pentru Extindere, aflată în vizită în Republica Moldova cu...

Consolidarea capacităților de combatere a traficului de droguri – subiect de discuții la IGP

Șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Lilian Carabeț a avut o întrevedere cu experții Programului Internațional de Asistență pentru Formare în Investigații Penale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.