StiripesurseȘtirile zileiVlah denunță o „încercare de discreditare” a formațiunii sale

Vlah denunță o „încercare de discreditare” a formațiunii sale

Publicat:

Fosta bașcană de la Comrat și lidera Partidului „Inima Moldovei” invocă că perchezițiile din această dimineață în care au fost vizați activiștii formațiunii sale „sunt o încercare de discreditare”.

Citește și: Grosu despre revenirea „blocului „Kuliok”” la guvernare: Este o batjocură la adresa cetățenilor!

„Poliția a anunțat că a efectuat circa 60 de percheziții, însă majoritatea dintre acestea nu i-au vizat pe colegii noștri. Peste 50 de percheziții noi nu știm la cine s-au făcut. Ulterior, în spațiul public au apărut imagini cu interceptări ale unor persoane care vorbesc despre bani, despre o bancă din Rusia, despre transferuri etc. Am analizat cu atenție aceste înregistrări şi declarăm cu toată responsabilitatea că ele nu au nici o tangenţă cu activitatea formaţiunii noastre şi nici cu activiştii noştri. Considerăm că intenţionat s-au făcut percheziţii în aceeaşi zi şi la membrii formaţiunii noastre, şi la alte persoane, cărora li se incriminează folosirea frauduloasă în scopuri politice a banilor proveniţi de peste hotare, dar care nu au nimic în comun cu Partidul Republican „Inima Moldovei”. Aceasta s-a făcut pentru a crea falsa impresie că persoanele ce apar în interceptările menţionate ar avea tangenţă cu formaţiunea noastră”, se menționează în nota formațiunii.

Vlah cere poliţiei să declare deschis că persoanele ce apar în interceptările ce vizează pretinse finanţări ilegale prin intermediul unei bănci din Rusia nu au nici o tangenţă cu Partidul „Inima Moldovei”.

Precizăm că, în această dimineață, oamenii legii au efectuat 60 de percheziții în sudul țării în cadrul unei cauze penale privind coruperea alegătorilor, finanțarea ilegală a partidelor politice, grupurilor de inițiativă și concurenților electorali, precum și spălarea banilor în proporții deosebit de mari.


Ca rezultat al acțiunilor procesuale, trei persoane au fost reținute pentru 72 de ore.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.