StiripesursePoliticăVodă explică următorii paşi după alegerile legislative

Vodă explică următorii paşi după alegerile legislative

Publicat:

După alegerile parlamentare din 28 septembrie, urmează a fi parcurși mai mulți pași până la constituirea Legislativului și formarea unui nou Guvern. Aceștia au fost explicați astăzi de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, transmite Moldpres.

Astfel, primul pas este centralizarea rezultatelor alegerilor.

Citeşte şi: Maia Sandu participă la Summitul Comunității Politice Europene – Stiripesurse.md

„În cel mult cinci zile de la scrutin, Comisia Electorală Centrală totalizează voturile și întocmește raportul final. În această perioadă poate fi solicitate și examinate tot felul de contestații care pot să apară. La această etapă este perioada în care, prin Ministerul de Externe, sunt colectate toate voturile exprimate liber de către cetățeni în secțiile de votare peste hotare. Acestea sunt aduse la Chișinău, după care, împreună cu voturile din toată țara, vor fi transmise spre validare în momentul în care va avea loc ședința Comisiei Electorale Centrale”, a afirmat Daniel Vodă.

Pasul doi este validarea alegerilor. Aceasta presupune transmiterea raportului privind rezultatelor alegerilor către Curtea Constituțională, care în termen de zece zile din momentul recepționării, validează sau anulează alegerile și mandatele noilor deputați. Hotărârea este publicată în Monitorul Oficial în cel mult două zile.


Pasul trei este constituirea Parlamentului. În maximum 30 de zile de la alegeri, Președintele Republicii convoacă noul Parlament în ședința de constituire. Parlamentul devine astfel legal constituit.

Următorul pas este alegerea conducerii noului Legislativ. Astfel, deputații aleg președintele Parlamentului, vicepreședinții și Biroul permanent în termen de zece zile de la prima ședință de constituire. Tot atunci se formează fracțiunile parlamentare.

Pasul cinci este formarea Guvernului. După consultări cu fracțiunile, Președintele desemnează un candidat la funcție de prim-ministru. În 15 zile, acesta prezintă programul de activitate și lista ministrilor. Guvernul este investit prin votul majorității deputaților în Parlamentul Republicii Moldova.

„Mandatul actualului Guvern încetează în ziua în care sunt validate alegerile parlamentare. Până atunci, Guvernul își exercită atribuțiile în deplinătatea lor. După validare și până la depunerea jurământului de către noul Cabinet de Miniștri, Guvernul în exercițiu rămâne în funcție, dar doar cu rol de administrare a treburilor curente”, a subliniat Daniel Vodă.

Următorul pas este investirea Guvernului. În cel mult 14 zile de la votul Parlamentului, președintele semnează decretul de numire, iar membrii Guvernului dăpun jurământul.

Pe 28 septembrie, în Republica Moldova au fost organizate alegeri parlamentare. Rezultatele scrutinului parlamentar, după procesarea tuturor proceselor verbale, relevă că PAS a obținut 50,20% din voturi, Blocul Patriotic – 24,17%, Blocul „Alternativa” – 7,96%, Partidul Nostru – 6,20% și PPDA – 5,62%. La urnele de vot s-au prezentat 1,6 milioane de cetățeni, ceea ce reprezintă peste 52% din alegători.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.