StiripesurseCultură și MediaDiverseBanchiza din Antarctica atinge al treilea nivel minim al său din...

Banchiza din Antarctica atinge al treilea nivel minim al său din ultima jumătate de secol

Publicat:

Banchiza formată în Antarctica în timpul iernii din emisfera sudică a atins al treilea nivel minim al său din ultimii aproape 50 de ani de observaţii prin satelit, au anunţat marţi oamenii de ştiinţă americani, subliniind influenţa crescândă a schimbărilor climatice asupra regiunii în care se află Polul Sud, informează agenția de știri AFP.

În fiecare iarnă, în emisfera sudică, oceanul din jurul Antarcticii îngheaţă pe sute de kilometri dincolo de acest continent, cu un maxim observat, în general, în lunile septembrie sau octombrie, înainte de începerea unui ciclu de dezgheţ, transmite Agerpres.

În acest an, suprafaţa de gheaţă pare să îşi fi atins punctul maxim pe 17 septembrie, cu 17,81 milioane de kilometri pătraţi, potrivit datelor preliminare transmise de Centrul Naţional de Date privind Zăpada şi Gheaţa (NSIDC), afiliat Universităţii Colorado din oraşul american Boulder.

Maximul din 2025 ocupă astfel locul al treilea în clasamentul celor mai scăzute niveluri de gheaţă înregistrate în ultimii 47 de ani, în spatele recordului din 2023 şi după locul al doilea, deţinut de iarna din 2024.

Până în 2016, măsurătorile efectuate arătau „o creştere neregulată, dar uşoară de-a lungul timpului” a suprafeţei de gheaţă marină (banchiză) în Antarctica, a declarat Ted Scambos, cercetător la Universitatea Colorado din Boulder.


„Însă ceea ce pare să se producă acum”, a adăugat el, „este că apa mai caldă a oceanelor se amestecă de acum cu apa cea mai apropiată de Antarctica”, ceea ce înseamnă că schimbările climatice au ajuns în cele din urmă şi la mările îngheţate ale acestui continent sudic.

Gheaţa de mare nu creşte nivelul mării atunci când se topeşte. Dar această topire are un impact asupra climei: albul gheţii reflectă aproape toată energia solară înapoi în spaţiu, iar înlocuirea gheţii cu o suprafaţă de apă, ce are o culoare mai închisă, participă la încălzirea climei, deoarece absoarbe aceeaşi cantitate de energie fără să o mai reflecta.

Banchiza acţionează, de asemenea, ca un tampon, împiedicând calota glaciară antarctică (gheaţa formată pe continent) să pătrundă în ocean şi să amplifice creşterea nivelului mării.

Topirea banchizei ar putea avea astfel un efect aparent paradoxal, a subliniat cercetătorul Ted Scambos: „o creştere a ninsorilor în Antarctica, deoarece aerul umed de deasupra oceanului ar fi mai aproape de coastele” Antarcticii.

Datele istorice arată că, pe termen lung, calota glaciară se micşorează totuşi inexorabil în cazul încălzirii climei, a precizat Ted Scambos.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un american a cumpărat un ceas cu numele lui Trump pentru soție, dar a primit un produs cu erori

Un susținător al președintelui american a primit un ceas pe care numele „Trump” apărea incomplet. Compania a promis înlocuirea produsului și a oferit un...

Ce legume pot fi plantate în iunie și recoltate la sfârșitul verii

Un expert în grădinărit explică ce legume pot fi plantate în luna iunie și recoltate la sfârșitul verii. Cunoscut drept Heritage Garden Botanicals, un expert...

Croația introduce restricții dure la alcool

Croația interzice vânzarea de alcool noaptea în zonele turistice aglomerate. Noua lege permite autorităților locale să impună restricții între orele 20:00 și 06:00. Măsura...

‘Medicină animală’: un spital de psihiatrie folosește măgari în scop terapeutic

Un spital de psihiatrie de lângă Paris folosește măgari în cadrul unui program de terapie asistată de animale, destinat pacienților care suferă de afecțiuni...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.