StiripesurseCultură și MediaDiverse14 octombrie: Ziua mondială a standardizării

14 octombrie: Ziua mondială a standardizării

Publicat:

Ziua mondială a standardizării este marcată, în fiecare an, la 14 octombrie, fiind un omagiu adus eforturilor de colaborare ale miilor de experţi din întreaga lume, care dezvoltă acorduri tehnice voluntare publicate ca standarde internaţionale.

La această dată, în 1946, delegaţi din 25 de ţări s-au adunat la Londra şi au decis crearea unei organizaţii internaţionale axată pe facilitarea standardizării. Organizaţia Internaţională de Standardizare – ISO a fost formată un an mai târziu, în 1947. În 1951 a fost publicat primul Standard (“Recomandare” se numea pe atunci) emis de ISO: “ISO/R 1:1951 Standard reference temperature for industrial length measurements” (“ISO/R 1:1951 Temperatura de referinţă standard pentru măsurători industriale de durată”), potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Ziua mondială a standardizării a fost marcată, pentru prima dată, la 14 octombrie 1970, la iniţiativa preşedintelui Organizaţiei Internaţionale de Standardizare – ISO (1968-1970), Faruk Sünter.

ISO este o organizaţie internaţională independentă şi non-guvernamentală ce dezvoltă şi publică Standarde Internaţionale. ISO reuneşte 167 de institute naţionale de standardizare, cu secretariatul central la Geneva. ISO a publicat, până în prezent, peste 24.000 de Standarde Internaţionale şi documente asociate, acoperind aproape orice domeniu, de la tehnologie, la siguranţă alimentară, agricultură şi sănătate.


Standardele se elaborează la nivel internaţional, regional şi naţional. Coordonarea activităţilor la aceste trei niveluri este asigurată prin structuri comune şi acorduri de cooperare. Fiecare ţară are propriul sistem naţional de standardizare, iar organismele principale sunt membre ale organismelor regionale sau internaţionale de profil. În 2022, reuniunea anuală a ISO a avut loc la Abu Dhabi, în perioada 19-23 septembrie.

La 20 octombrie 2022, are loc în Bali, Indonezia, al treilea summit G20 privind standardele internaţionale cu tema “Recover together, Recover stronger”. Summitul din acest an este organizat sub auspiciile preşedinţiei indoneziene a G20, alături de platforma strategică multilaterală G20, care reuneşte marile economii dezvoltate şi emergente ale lumii. Evenimentul este organizat de Agenţia Naţională de Standardizare a Indoneziei (BSN), împreună cu Comisia Electrotehnică Internaţională (IEC), Organizaţia Internaţională pentru Standardizare (ISO) şi Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii (ITU), cu participarea Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

Acest summit internaţional va stabili modalităţi prin care cadrul instituţional al organismelor internaţionale de standardizare poate ajuta guvernele şi autorităţile de reglementare din întreaga lume. Acesta va examina rolul standardelor în transformarea politicilor în acţiuni concrete pentru implementarea obiectivelor legate de sănătate, transformarea digitală, tranziţia energetică durabilă şi Obiectivele ONU de Dezvoltare Durabilă (ODD). Împreună cu reprezentanţi ai guvernelor, industriei, mediului academic, think tank-urilor şi societăţii civile va fi explorat modul în care soluţiile la aceste probleme pot fi construite pe baza oferită de standardele internaţionale.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

În 2021, summit-ul G20 privind standardele internaţionale a avut loc la Milano, sub preşedinţia italiană a G20, şi s-a desfăşurat sub tema “People, Planet, Prosperity”. Primul summit a avut loc în 2020, la Riad, sub preşedinţia G20 a Arabiei Saudite.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova raportează cel mai mare progres anual în procesul de integrare

Republica Moldova a înregistrat cel mai mare progres anual dintre statele candidate și este pregătită să deschidă toate cele șase clustere de capitole de...

Troleibuzele de pe ruta 29 sunt redirecționate

Atenție, troleibuzele de Ruta nr. 29 sunt redirecționate de pe str. Mitr. Gavriil Bănulescu-Bodoni - bd. Ștefan cel Mare și Sfânt - str. Mihai...

Prețul mașinilor ar putea crește la anul

Autoritățile intenționează să introducă TVA la importul automobilelor, măsură care ar putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Citește și: Instructorii auto vor...

BERD revizuiește prognoza de creștere pentru Moldova

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a revizuit în scădere prognoza de creștere economică a Moldovei pentru 2026, pe fondul riscurilor cauzate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.