StiripesurseRăzboi in UcrainaGuvernul Ucrainei l-a suspendat din funcție pe vicepreședintele „Energoatom”, Jakob Hartmut,...

Guvernul Ucrainei l-a suspendat din funcție pe vicepreședintele „Energoatom”, Jakob Hartmut, în urma materialelor transmise de NABU

Publicat:

Cabinetul de Miniștri al Ucrainei a decis suspendarea din funcție a vicepreședintelui și membrului consiliului de administrație al companiei naționale de energie nucleară „Energoatom”, Jakob Hartmut. Despre aceasta a anunțat premierul Ucrainei, Iulia Sviridenko, pe 12 noiembrie, într-o postare pe Facebook.

„Continuăm un set complex de măsuri pentru relansarea conducerii Energoatom. Pe baza materialelor primite de la Biroul Național Anticorupție (NABU), guvernul a decis suspendarea imediată din funcție a vicepreședintelui și membrului consiliului, Jakob Hartmut”, a declarat Sviridenko.

Premierul a precizat că interimarului președintelui consiliului de administrație i s-a cerut să-l suspende și pe Dmitro Basov, consilierul principal al președintelui „Energoatom”, căruia autoritățile i-au prezentat deja acuzații oficiale. De asemenea, au fost suspendați și alți angajați ai companiei, a căror implicare în presupuse infracțiuni este verificată de organele de anchetă, printre care:

  • directorul financiar și de bugetare,
  • directorul juridic,
  • șeful subdiviziunii „Achiziții Centralizate”.

„Dacă în timpul anchetei NABU va stabili implicarea altor angajați, conducerea interimară este obligată să-i suspende și să coopereze cu anchetatorii”, a subliniat premierul.

Context

Pe 10 noiembrie, NABU a anunțat desfășurarea operațiunii „Midas”, în cadrul căreia a fost descoperită o presupusă organizație criminală de nivel înalt implicată în șantajarea contractanților „Energoatom”. Potrivit anchetei, reprezentanții companiei de stat cereau mită între 10% și 15% din valoarea contractelor, amenințând cu blocarea plăților sau rezilierea colaborărilor.


Investigația îi vizează inclusiv pe actualul ministru al Justiției, Herman Galușcenko (fost ministru al Energiei), menționat în interceptări sub numele de cod „Profesor” și „Sigismund”. Potrivit șefului Direcției de investigații a NABU, Alexandr Abakumov, în dosar figurează patru foști sau actuali miniștri din diverse guverne ale Ucrainei.

Deputatul partidului „Golos”, Iaroslav Jelezniak, a afirmat că și actuala ministră a Energiei, Svetlana Grinciuk, ar fi implicată în acest caz. După mesajul video al președintelui Volodimir Zelenski din 12 noiembrie, în care acesta a spus că Galușcenko și Grinciuk „nu pot rămâne în funcții”, ambii miniștri și-au anunțat demisia. Rada Supremă urmează să le examineze pe 18 noiembrie.

Pe 11 noiembrie, anchetatorii au formulat mai multe acuzații în dosarul „Energoatom”, vizând, printre alții, co-proprietarul studioului „Kvartal 95”, Timur Mindici, omul de afaceri Alexandr Țukerman, fostul consilier al ministrului Energiei Igor Mironiuk, precum și directorul executiv pentru securitate al companiei, Dmitro Basov.

Totodată, NABU a anunțat și acuzații de îmbogățire ilicită aduse fostului vicepremier Aleksei Cernîșov.

Pe 12 noiembrie, guvernul Ucrainei a înaintat Consiliului Național de Securitate și Apărare (CNSU) propuneri privind aplicarea sancțiunilor personale împotriva lui Mindici și Țukerman, a precizat premierul Sviridenko.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Organizația Meteorologică Mondială avertizează: „Pregătiți-vă pentru o revenire iminentă a fenomenului El Niño”

Națiunile Unite au avertizat că lumea trebuie să se pregătească pentru revenirea iminentă a fenomenului El Niño și a fenomenelor meteorologice extreme pe care...

Primărie renovată și grădiniță modernizată într-o comună din Fălești

O primărie complet renovată și un sistem electric nou la grădiniță sunt rezultatele a două proiecte de dezvoltare implementate în comuna Ișcălău, raionul Fălești,...

Moldova și Turcia vor să extindă proiectele comune în cultură și turism

Extinderea cooperării dintre Republica Moldova și Turcia în domeniile culturii, patrimoniului și turismului a fost discutată în cadrul unei întrevederi dintre ambasadorul Republicii Moldova...

DemFest revine în capitala ţării noastre

Chișinăul va găzdui mâine, 6 iunie, cea de-a doua ediție a Festivalului Democrației – DemFest Moldova 2026, un eveniment dedicat dialogului civic, participării publice...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.