StiripesurseCultură și MediaUTM a fost acceptată în Alianța europeană EELISA

UTM a fost acceptată în Alianța europeană EELISA

Publicat:

Universitatea Tehnică a Moldovei  (UTM) a fost acceptată oficial în Alianța europeană EELISA – European Engineering Learning Innovation and Science Alliance, una dintre cele mai importante alianțe universitare europene în domeniul ingineriei, științei și inovării, transmite MOLDPRES.

Ceremonia de aderare a avut loc la Istanbul, în cadrul întâlnirilor EELISA Grand Meetings, în prezența rectorului UTM, Viorel Bostan, rectorului Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, Mihnea Costoiu, și a prorectorei pentru finanțe și relații internaționale a UTM, Daniela Pojar.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Rectorul UTM, Viorel Bostan, a declarat că aderarea Universității Tehnice a Moldovei la Alianța EELISA reprezintă un pas decisiv în procesul de internaționalizare a educației inginerești din Republica Moldova.

„Suntem convinși că parteneriatul cu EELISA va consolida capacitatea UTM de a forma specialiști competitivi la nivel global. Totodată, implicarea în această prestigioasă Alianță va contribui la crearea unui spațiu academic deschis, în care știința și ingineria devin instrumente pentru dezvoltare durabilă și progres”, a menționat rectorul UTM, Viorel Bostan. Oficialul a mulțumit  rectorului  Universității POLITEHNICA București, Mihnea Costoiu, pentru sprijinul constant și implicarea semnificativă în procesul de aderare.


EELISA reunește universități tehnice de elită din Europa și din spațiul european extins. În prezent, Alianța este alcătuită din 10 universități membre.

Prin obținerea statutului de Partener al Alianței EELISA, UTM se conectează direct la un ecosistem european de educație, cercetare și inovare. Universitatea devine parte a grupului strategic care contribuie la definirea viitorului ingineriei în Europa, participând la ședințele EELISA Governing Board în calitate de observator. Totodată, UTM se integrează în rețeaua europeană de mobilități, comunități academice, cercetare și inițiative cu impact internațional.

Citește și: Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au scăzut cu 0,4% în trimestrul doi din 2025

Aderarea UTM la EELISA deschide o gamă extinsă de oportunități academice, profesionale și de cercetare pentru întreaga comunitate universitară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.