StiripesurseDiasporaUngaria este prima ţară care interzice locuitul pe străzi

Ungaria este prima ţară care interzice locuitul pe străzi

Publicat:

O nouă lege care le interzice persoanelor fără adăpost să doarmă pe străzile Ungariei a intrat în vigoare luni, atrăgând critici din partea grupurilor pentru drepturile omului care susţin că este vorba despre o măsură inumană, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Un amendament constituţional aprobat în luna iunie de către Parlament a făcut din dormitul în spaţiul public un delict. Noua lege împuterniceşte poliţia să ordone persoanelor care trăiesc pe străzi să se mute în adăposturi. Dacă nu se supun ordinelor de trei ori într-o perioadă de 90 de zile, poliţia poate reţine aceste persoane şi le poate distruge bunurile personale.

Citește și : ONU: Foametea a lovit Afganistanul de trei ori în ultimii 20 de ani. Trei milioane de afgani în situaţie de urgenţă alimentară absolută

Guvernul ungar conservator al premierului Viktor Orban afirmă că noua lege urmăreşte să asigure condiţii adecvate de trai pentru persoanele fără adăpost şi că a alocat bani pentru a-i ajuta pe aceştia.

Însă Gabor Ivanyi, care conduce grupul Oltalom (Shelter) care administrează adăposturi cu o capacitate de 600 de paturi pentru oamenii străzii în Budapesta, a declarat că guvernul nu a reuşit să aibă un dialog corespunzător cu organizaţiile de caritate înainte de adoptarea legii.


‘Această lege are drept scop să-i sperie pe cei fără adăpost şi să-i facă să fugă (de pe străzi)’, a spus Ivanyi. ‘Ei sunt speriaţi şi nu ştiu ce să facă acum. Nu ştim ce se va întâmpla mâine’, a mai spus el.

Persoanele fără adăpost au dispărut luni dimineaţa din pasajele subterane din centrul Budapestei, unde în mod normal s-ar fi aflat în număr mare.

Citește și : Germania: Luarea de ostatici din Koln s-a încheiat. Autorul atacului a fost imobilizat

Guvernul ungar a declarat că a alocat circa nouă miliarde de forinţi (32,17 milioane de dolari) pentru îngrijirea persoanelor fără adăpost în bugetul său pe 2018, plus o sumă suplimentară de 300 de milioane de forinţi pentru a extinde capacităţile adăposturilor.

‘Credem că trebuie să oferim ajutor suplimentar şi nu drepturi suplimentare pentru persoanele fără adăpost’, a declarat sâmbătă secretarul de stat Bence Retvari pentru site-ul HirTv.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.