StiripesurseExterneMacron urmează să-l primească luni pe Zelenski

Macron urmează să-l primească luni pe Zelenski

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron urmează să-l primească din nou, luni, pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, la doar două săptămâni după ultima vizită a liderului de la Kiev la Paris, anunţă Palatul Élysée, reltează BFMTV.

Cei doi lideri urmează să ”discute despre condiţiile unei păci drepte şi durabile, în continuarea discuţiilor de la Geneva şi planului american, într-o strânsă consultare cu partenerii noştri europeni”, precizezză într-un comunicat preşedinţia franceză, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Cei doi şefi de stat ”vor face de asemenea un bilanţ al activităţii angajate cu privire la garanţiile de securitate în cadrul Coaliţiei Voluntarilor”.

Această coaliţie, din care face parte şi Franţa, este alcătuită din 30 de ţări, în principal europene, dispuse să ofere, într-un fel sau altul ”garanţii de securitate” Kievului, în cazul încheierii unui armistiţiu sau unui acord de pace cu Moscova.


Această vizită a lui Volodimir Zelenski intervine în contextul în care preşedintele ucrainean a fost slăbit din punct de vedere politic, după destituirea mâinii sale drepte, şeful său de cabinet Andrii Iermak.

Plecarea lui Andrii Iermak a fost anunţată la scurt timp după percheziţionarea domiciliului acestui apropiat al şefului statului, vineri, în cadrul unei anchete cu privire la un vast scandal de corupţie.

Pe plan militar, Ucraina şi capitala sa continuă să fie ţintite de către armata rusă.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, noi atacuri cu dronă s-au soldat cu cel puţin trei morţi şi 30 de răniţi, au provocat pagube materiale importante, şi au lăsat fără curent 600.000 de persoane.

Citește și: Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au scăzut cu 0,4% în trimestrul doi din 2025

Pe plan diplomatic, Kievul a trimis o echipă de negociatori în Statele Unite, sâmbătă, pentru a discuta despre planul administraţiei Trump de a pune capăt războiului cu Rusia.

Acest plan, prezentat săptămâna trecută, a fost perceput larg în favoarea revendicărilor Kremlinului.

Amendat în weekendul trecut, în urma unor consultări cu ucrainenii, planul urmează să fie prezentat Moscovei de către emisarul american Steve Witkoff.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.