StiripesurseDiasporaUn avion de vânătoare Su-27 s-a prăbuşit în timpul manevrelor cu...

Un avion de vânătoare Su-27 s-a prăbuşit în timpul manevrelor cu SUA în Ucraina

Publicat:

Un avion de vânătoare de tipul Su-27 s-a prăbuşit marţi în Ucraina, în zona de centru-vest, în timpul unor exerciţii militare cu forţele americane, cei doi piloţi de la bordul său pierzându-şi viaţa, informează agenţia de presă ucraineană Unian, potrivit Agerpres.

‘Potrivit datelor preliminare, este vorba de un avion de vânătoare Su-27, care participa la manevrele Clear Sky-2018. Soarta piloţilor este pentru moment necunoscută’, declarase anterior pentru AFP purtătorul de cuvânt al forţelor aeriene ucrainene Iuri Ignat.

Citește și : Iranul afirmă că a lansat 700 de atacuri cu drone împotriva grupării Statul Islamic în Siria

În urma prăbuşirii avionului Su-27 al forţelor aeriene ale Ucrainei în zona localităţii Ulanov, regiunea Vinniţa, au murit ambii piloţi, a anunţat serviciul de presă al Statului Major al armatei aerului a Ucrainei. Catastrofa s-a produs în jurul orei locale 17:00, potrivit Unian. Alte agenţii de presă ucrainene indică faptul că aparatul s-a prăbuşit în zona localităţii Hmelnik, regiunea Vinniţa.

‘Din păcate, potrivit informaţiilor echipelor de salvare au fost descoperite corpurile neînsufleţite ale celor doi piloţi aflaţi la bordul avionului’, conform aceluiaşi serviciu de presă.


Iniţial, agenţiile de presă ucrainene au comunicat că unul dintre piloţii care se aflau la bordul Su-27 era de naţionalitate americană, ulterior armata ucraineană a ţinut să precizeze că nu are informaţii despre decesul unui cetăţean american la acest exerciţiu.

‘Nu avem încă astfel de informaţii. Toate datele actualizate vor fi făcute publice’, a declarat Bogdan Senik, purtător de cuvânt al armatei ucrainene pentru postul de televiziune 112.

Citește și : Mike Pompeo va efectua miercuri o vizită de lucru în Turcia

Conform Rbc Ukraina, fragmente ale avionului au fost găsite în apropierea satului Paguţî, în regiunea Vinniţa.

La 8 octombrie, în Ucraina a început exerciţiul aerian multinaţional “Clear Sky” cu participarea unor ţări membre NATO. Exerciţiul se desfăşoară în regiunea Hmelniţki, precum şi pe aeroportul militar Gavrişevka din regiunea Vinniţa. În plus faţă de Ucraina, la acest exerciţiu participă încă nouă ţări: Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Estonia, Olanda, Polonia, România şi SUA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.