StiripesurseȘtirile zileiMoldova, parte activă a dialogului european în domeniul transporturilor. Vladimir Bolea:...

Moldova, parte activă a dialogului european în domeniul transporturilor. Vladimir Bolea: „Ne aliniem pe deplin standardelor UE”

Publicat:

Republica Moldova continuă să își consolideze rolul în arhitectura regională a transporturilor, prin participarea activă la cea de-a 9-a reuniune a Consiliului Ministerial al Comunității Transporturilor (TCT), desfășurată astăzi la Bruxelles. Evenimentul a reunit miniștrii transporturilor din statele Balcanilor de Vest, Republica Moldova, reprezentată de vicepremierul Vladimir Bolea, Georgia și Ucraina, alături de reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Secretariatului TCT, pentru a discuta evoluțiile strategice ale sectorului, transmite MOLDPRES.

Agenda reuniunii din acest an a inclus subiecte prioritare precum reformarea și modernizarea transporturilor, armonizarea legislației naționale cu standardele Uniunii Europene, extinderea rețelei transeuropene de transport (TEN-T), dezvoltarea coridoarelor verzi și reziliente, precum și întărirea dimensiunii sociale în sectorul de transport.

În cadrul intervenției sale, vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a reafirmat angajamentul ferm al Republicii Moldova de a contribui la dezvoltarea unei rețele de transport moderne, sigure și pe deplin interconectate cu spațiul european. Acesta a subliniat dorința Republicii Moldova de a avansa de la statutul actual de observator la cel de membru cu drepturi depline în Comunitatea Transporturilor.

„Cooperarea Republicii Moldova cu Secretariatul Comunității Transporturilor a înregistrat în anul 2025 evoluții remarcabile, devenind un pilon central al procesului nostru de modernizare structurală în domeniul transporturilor. Moldova a avansat în transpunerea legislației europene, beneficiind în acest an de sprijin tehnic pentru adaptarea a peste 30 de acte normative în domeniu, iar specialiștii noștri au participat la zeci de schimburi de experiență și instruiri tehnice importante pentru consolidarea capacităților instituționale”, a declarat Vladimir Bolea.

Totodată, oficialul a pus accent pe importanța integrării Republicii Moldova în rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T), proces care marchează un pas decisiv în modernizarea infrastructurii naționale de transport și consolidarea conectivității regionale.


„Prin alinierea la standardele Uniunii Europene, această integrare oferă țării noastre oportunitatea de a avansa pe o traiectorie de dezvoltare sustenabilă, de a-și consolida rolul de punct strategic de tranzit și de a se integra mai profund în rețelele logistice europene”, a punctat vicepremierul.

Citește și:

În cadrul reuniunii, Vladimir Bolea a prezentat și progresul proiectelor majore ce țin de dezvoltarea infrastructurii conforme cu rețeaua TEN-T: finalizarea primei etape a studiului de prefezabilitate pentru coridorul rutier Ungheni–Chișinău–Odesa, cu analiza detaliată a opțiunilor de traseu deja consultată cu părțile interesate; avansarea studiului preliminar de fezabilitate pentru linia feroviară cu ecartament european 1435 mm între Ungheni și Chișinău, necesară pentru interoperabilitatea feroviară cu rețelele UE; avizarea proiectului de transpunere a Regulamentului UE 2024/1679 privind orientările pentru dezvoltarea rețelei TEN-T în Republica Moldova.

În încheiere, viceprim-ministrul a reconfirmat angajamentul ferm al țării noastre de a continua reformele și de a construi un sistem de transport durabil, eficient și pe deplin armonizat cu rigorile europene.

„Suportul Comunității Transporturilor reprezintă o parte indispensabilă a acestei transformări”, a subliniat Vladimir Bolea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Postul vamal Cahul, blocat temporar în urma protestelor organizate de fermieri

Postul vamal Cahul este blocat temporar în urma protestelor organizate de fermieri. Autoritățile competente se află la fața locului pentru menținerea ordinii publice și...

Ungaria frânează aderarea Ucrainei și Republicii Moldova la UE

Ungaria a amânat un pas procedural important pentru avansarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană ale Ucrainei și Republicii Moldova. Kievul și Chișinăul au făcut...

Starea de alertă în sectorul energetic a încetat

Starea de alertă în sectorul energetic, instituită la 25 aprilie 2026 pentru o perioadă de 60 de zile, a încetat astăzi. Centrul Național de...

Guvernul introduce reguli unitare de integritate academică în instituțiile de învățământ superior

Guvernul a aprobat Regulamentul-cadru privind integritatea academică în instituțiile de învățământ superior, un document care aduce reguli noi pentru prevenirea și combaterea fraudelor academice....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.