StiripesurseJustiţieȘoferul care a provocat moartea celor doi polițiști la Sângerei, reținut...

Șoferul care a provocat moartea celor doi polițiști la Sângerei, reținut pentru 72 de ore

Publicat:

Șoferul, care a provocat accidentul de la Sângerei, în urma căruia au decedat doi polițiști, a fost reținut pentru 72 de ore. Informațiile au fost prezentate astăzi de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, în urma ședinței de Guvern, informează MOLDPRES.

Oficialul și-a exprimat condoleanțele pentru familiile și colegii celor doi polițiști, care au decedat în urma tragicului accident.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

„Conducătorul vehiculului care a provocat impactul a fost reținut pentru 72 de ore. Pe acest caz, urmează a fi investigate toate circumstanțele. Preliminar, șoferul a adormit la volan, fapt care a condiționat accidentul. În acel moment, angajații își exercitau atribuțiile de serviciu, completând un proces verbal pe marginea unei contravenții comise în acea localitate. Alte detalii suplimentare vom oferi ulterior”, a declarat Daniella Misail-Nichitin.

Ministra a subliniat că, în urma tragicului accident, vor fi revizuite procedurile interne de lucru.


„În timpul impactului, polițiștii se aflau pe acostament. Urmare a acestui accident vom revizui procedurile interne astfel încât, în eventuale cazuri similare, impactul să fie mai mic pentru a reduce riscurile asociate unor accidente ce pot provoca traumatisme severe sau decese”, a spus Daniella Misail-Nichitin.

Doi polițiști de patrulare au decedat ieri, după ce au fost loviți violent de un Volkswagen. Impactul s-a produs pe traseul R 6, în satul Grigorăuca. Oamenii legii se aflau pe acostament în timpul impactului, în afara autospecialei de serviciu, care staționa regulamentar cu semnalele luminoase conectate.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

Ședința Guvernului a început astăzi cu un minut de reculegere în memoria polițiștilor, iar premierul Alexandru Munteanu a transmis un mesaj de condoleanțe, subliniind că aceasta este o pierdere grea pentru familii, colegi și întreaga societate.

De asemenea, membrii Cabinetului de miniștri au aprobat o decizie prin care familiile celor doi polițiști vor primi un ajutor material unic în valoare de un milion de lei fiecare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Forumul ‘Viitor comun: Moldova și agenda globală pentru democrație’

Peste 150 de participanți, dintre care 15 invitați din Uniunea Europeană, s-au reunit la Chișinău pentru a discuta reziliența democratică, integrarea europeană și securitatea...

Guvernul a aprobat Programul Național de Dezvoltare a Turismului ‘Turism 2029’

Guvernul a aprobat Programul Național de Dezvoltare a Turismului pentru anii 2026-2029 – „Turism 2029”. Acesta urmărește transformarea turismului într-un motor de creștere economică,...

Postul vamal Cahul, blocat temporar în urma protestelor organizate de fermieri

Postul vamal Cahul este blocat temporar în urma protestelor organizate de fermieri. Autoritățile competente se află la fața locului pentru menținerea ordinii publice și...

Ungaria frânează aderarea Ucrainei și Republicii Moldova la UE

Ungaria a amânat un pas procedural important pentru avansarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană ale Ucrainei și Republicii Moldova. Kievul și Chișinăul au făcut...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.