StiripesurseDiasporaItalia a anunţat UE că nu-şi modifică planurile bugetare

Italia a anunţat UE că nu-şi modifică planurile bugetare

Publicat:

Trezoreria Italiei a comunicat luni Comisiei Europene că îşi menţine nemodificate planurile bugetare dar a promis că va respecta cu stricteţe obiectivele pe care şi le-a fixat, fără a majora mai mult deficitul sau datoria, informează Reuters, potrivit agerpres.

Într-o scrisoare trimisă Executivului comunitar, ministrul italian al Economiei, Giovanni Tria, a recunoscut că proiectul de buget pe 2019, care prevede un deficit bugetar de 2,4% din PIB, nu este în linie cu Pactul de Stabilitate şi Creştere. Cu toate acestea, Giovanni Tria a subliniat că autorităţile de la Roma au fost nevoite să răspundă la mai mulţi ani de sub-performanţe economice, adăugând că nu se intenţionează să se majoreze şi mai mult deficitul bugetar în 2020 şi 2021.

Citeşte şi: Un tren de pasageri a sărit de pe şine în Taiwan. Cel puţin 18 morţi

“Guvernul este încrezător că explicaţiile sale sunt suficiente pentru ca proiectul său de buget să fie aprobat, iar acest buget nu va pune în pericol stabilitatea financiară a Italiei sau a altor state membre”, a subliniat Giovanni Tria.

Bruxellesul a solicitat însă joi autorităţilor de la Roma să îi ofere “clarificări” cu privire la planurile sale bugetare. Comisia a vorbit de un derapaj bugetar “fără precedent” şi a atras atenţia asupra riscului grav al nerespectării regulilor europene. În aceste condiţii, Executivul comunitar ar putea respinge proiectul de buget al Italiei, ceea ce ar fi o premieră în istoria UE.


Citeşte şi: Cutremur extrem de puternic în Canada

Principala îngrijorare a Bruxellesului este programul anti-austeritate demarat de noua coaliţie populistă formată din Liga (extrema dreapta) şi Mişcarea 5 stele (M5S, antisistem). Aceasta mizează pe un deficit bugetar de 2,4% din PIB în 2019, faţă de 0,8% din PIB cât preconiza precedentul Guvern. În plus, ceea ce se numeşte deficitul structural, un indicator cheie urmărit de Comisie care elimină efectele ciclurilor economice, ar urma să crească până la 0,8% anul viitor, conform planurilor Italiei, peste reducerea până la 0,6% pe care o vrea Bruxelles-ul.

În replică la declaraţiile lui Giovanni Tria, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat luni că Executivul comunitar va discuta şi va decide, marţi, care sunt următorii paşi în procedura de evaluare a proiectului de buget al Italiei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.