StiripesurseȘtirile zileiCSP reacţionează la ISPRAVA procurorului din Glodeni

CSP reacţionează la ISPRAVA procurorului din Glodeni

Publicat:

Șeful-adjunct al Procuraturii raionului Glodeni, Ion Crișciuc, riscă să fie sancționat disciplinar, după ce a fost prins la volan în stare de ebrietate lângă Bălți.

Cazul a atras reacția Consiliului Superior al Procurorilor. Andrei Cebotari, membru al CSP, a anunțat că s-a autosesizat în acest caz și a inițiat procedurile prevăzute de lege, transmite realitatea.md.

Citeşte şi: Moldovenii muncesc mai mult decât occidentalii, dar mai puţin decât asiaticii sau africanii – Stiripesurse.md

Potrivit lui Cebotari, un asemenea comportament este incompatibil cu statutul de procuror și afectează grav imaginea și credibilitatea instituției.

„Legea este aceeași pentru toți, iar funcția publică nu oferă privilegii sau imunitate morală”, a declarat acesta.


Membrul CSP a subliniat că va susține aplicarea tuturor procedurilor legale și disciplinare, fără excepții și fără dublu standard. Totodată, el a menționat că responsabilitatea și integritatea trebuie respectate inclusiv în afara serviciului, pentru a menține încrederea cetățenilor în justiție.

În funcție de rezultatele examinării disciplinare, procurorul din Glodeni ar putea fi sancționat conform legislației în vigoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.