StiripesurseSocialPeste 70 de porci au fost sacrificaţi la Boghiceni

Peste 70 de porci au fost sacrificaţi la Boghiceni

Publicat:

În satul Boghiceni, raionul Hâncești, a fost înregistrat un focar de pestă porcină africană. Timp de 30 de zile, în localitate este interzisă mișcarea porcinelor, comercializarea lor și a produselor din carne provenite din gospodăria afectată, precum și introducerea produselor cărnoase în sat.

Primarul satului Boghiceni, Ion Zoină, a declarat că, potrivit documentelor, este vorba despre o construcție destinată domeniului agriculturii. Pe 10 ianuarie, reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și alte instituții competente au intervenit la fața locului pentru a documenta cazul și a aplica măsurile necesare, transmite IPN.

Citeşte şi: Moldovenii muncesc mai mult decât occidentalii, dar mai puţin decât asiaticii sau africanii – Stiripesurse.md

În total erau crescute 72 de porcine, iar la momentul intervenției, aproximativ jumătate dintre animale erau deja moarte. Toate porcinele au fost sacrificate iar cadavrele înhumate conform procedurilor sanitar-veterinare stabilite de autorități.

Edilul a precizat că autoritățile locale continuă monitorizarea situației pentru a preveni extinderea focarului și a limita riscurile pentru alte gospodării din zonă.


Pesta porcină africană este o boală extrem de contagioasă, fără tratament sau vaccin, dar nu reprezintă pericol pentru sănătatea umană. Potrivit datelor ANSA, pe parcursul anului trecut, pe teritoriul țării au fost înregistrate 51 de focare de pestă porcină: 36 la porcii domestici și 15 în fauna sălbatică. De la începutul acestui an, au fost raportate cinci cazuri de pestă porcină.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.